Austria, ţara de refugiu a spionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 20 de ani de la încheierea Războiului Rece, Viena rămâne un cuib de spioni şi agenţi străini care nu ezită să ucidă în plină zi, în timp ce autorităţile închid ochii, relatează

La 20 de ani de la încheierea Războiului Rece, Viena rămâne un cuib de spioni şi agenţi străini care nu ezită să ucidă în plină zi, în timp ce autorităţile închid ochii, relatează AFP, citând mai mulţi experţi.

„Austria rămâne un teren preferat de acţiune pentru agenţi. Ei sunt în multe cazuri identificaţi, dar rar opriţi. Totul se rezolvă cu bunăvoinţă şi diplomaţie, conform unei îndelungate tradiţii“, spune Siegfried Beer, directorul Centrului pentru studii despre securitate de la universitatea din Graz.

Execuţii neelucidate

Cel mai recent episod a fost executarea la 13 ianuarie a opozantului cecen Umar Israilov de către două persoane neidentificate, în plină zi, la Viena.

„Austria este un caz tipic pentru astfel de operaţiuni, care nu sunt niciodată elucidate. Când este vorba despre implicaţii politice, autorităţile se comportă foarte straniu“, spune jurnalistul Kid Möchel, autorul unei cărţi pe această temă.

În opinia deputatului Peter Pilz, expert în chestiuni de apărare, „la Viena, unele regimuri, precum cel din Rusia sau Iran, se bucură de o mare libertate de acţiune“. „Autorităţile austriece nu vor să pună în pericol interesele economice ale ţării“, spune el.

Deputatul afirmă că Ministerul de Interne a facilitat şi apoi a încercat să acopere asasinarea lui Israilov, care a cerut în zadar protecţia poliţiei.

Cel puţin 500 de agenţi ruşi

Viena, unde se află unul dintre sediile ONU, sediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, al Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol şi al OSCE, are 17.000 de diplomaţi şi asimilaţi, adică 1% din populaţia oraşului. „Putem spune că jumătate din aceste persoane au legături cu serviciile secrete“, subliniază Beer.

Potrivit estimărilor, serviciile ruse au cel puţin 500 de agenţi la Viena, dintre care mulţi se ocupă cu supravegherea exilaţilor ceceni. Austria a recunoscut colaborarea cu FSB-ul rus în materie de combatere a terorismului şi, potrivit experţilor, colaborează strâns şi cu serviciile altor state.

Fără a cita cifre, Ministerul de Interne austriac a recunoscut în raportul său anual că „Austria va rămâne un teren de operaţiuni pentru serviciile străine“.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare