Atacurile cu bombă au ajuns la un nivel fără precedent în Suedia. Autorităţile spun că de vină sunt grupările infracţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cladire din Linkoping, Suedia, afectata de o explozie 7 iunie 2019 FOTO AFP

Echipa naţională de genişti a Suediei a fost chemată la peste 30 de locuri unde au avut loc explozii, în ultimele două luni şi în total la 100, în acest an, de peste două ori numărul din aceeaşi perioadă a anului trecut, stârnind îngrijorări legate de creşterea nivelurilor de violenţă ale bandelor criminale, notează The Guardian.

Poliţia a arestat trei oameni în weekendul ce a trecut, după o explozie care a avut loc, vineri, într-un bloc de apartamente din oraşul Malmo, situat în sudul ţării, care a spart geamurile clădirii şi a produs daune semnificative parterului.

Explozia a fost prima dintr-o serie de trei care s-au petrecut în decursul a 24 de ore, potrivit presei locale, altele distrugând maşini şi proprietăţi în Vaxjo, la 204 kilometri nord-est de Malmo şi în Landvetter, în apropiere de Gothenburg, de pe coasta de vest a ţării.

„Există 10 milioane de oameni în Suedia şi eu nu am găsit echivalentul nivelului acestor explozii în nicio ţară industrializată”, a spus Ylva Ehrlin, o analistă din echipa de genişti, pentru postul public SVT.

Numărul exploziilor recente este „inacceptabil de mare” şi „evident e nedorit”, a mai precizat ea pentru agenţia de ştiri TT. „Este foarte grav, o problemă socială. Nu numai că trebuie să găsim explozivii şi instrumentele, dar trebuie să desluşim şi cauza”.

Cea mai mare parte dintre deflagraţii s-au produs în oraşe mari, spun autorităţile. Aproape o treime au avut loc la Malmo, scena unei serii de atacuri armate şi cu bombă din ce în ce mai violente, pe care politicienii de dreapta le-au legat de numărul mare de imigranţi care au ajuns în Suedia în timpul crizei migraţiei din 2015.

19 bombe au explodat şi în capitala Stockholm, doar în acest an şi alte 13 la Gothenburg, comparativ cu 39 la nivel naţional, în 2018. Echipa de genişti a dezamorsat 76 de bombe care au fost găsite înainte să poată fi detonate.

Bombele, care ţintesc în general clădiri goale, birouri şi maşini, sunt de obicei mici şi experţii cred că ele sunt plasate pentru a intimida bande infracţionale rivale. Însă poliţia a transmis că unele dintre ele puteau fi mortale. Un dispozitiv din Linkoping, de la începutul acestui an, conţinea de 40 de ori mai mult exploziv decât în mod normal, aducând daune majore în cazul a două clădiri de locuinţe şi rănind 25 de oameni.

Chiar şi cei care improvizează astfel de dispozitive „de obicei nu ştiu cât de periculoase sunt aceste substanţe” şi îşi riscă vieţile, a mai spus Ehrin, notând că un tânăr de 18 ani care a fost rănit grav când o bombă a explodat în Malmo, în luna decembrie a anului trecut, a fost pus sub acuzare pentru detonarea ei.

Însă cel mai mare pericol este la adresa oamenilor obişnuiţi, care se nimeresc în apropiere la momentul exploziei, aşa cum a fost cazul studentei care a avut răni faciale severe, după ce un dispozitiv plasat într-un magazin a explodat, în luna septembrie. 

Experţii spun că folosirea explozivilor construiţi în mare parte din plastic este parte a unei creşteri a activităţilor violente între bandele criminale din Suedia. Atacurile armate atribuite de către poliţie reţelelor infracţionale au devenit din ce în ce mai frecvente, de la o medie anuală de 4, acum 20 de ani la peste 40 în 2018, potrivit cifrelor oficiale.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%