Armata germană are submarine echipate cu tehnologie rusească, dezvăluie Bild

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Submarin german U35 la baza navală din Eckernförde FOTO EPA-EFE

Tabloidul german Bild a dezvăluit în ediţia sa de duminică că sisteme de navigaţie de fabricaţie rusească sunt instalate pe submarine ale armatei germane, relatează Deutsche Welle.

Publicaţia Bild scrie că sisteme de navigaţie pentru poziţie, viteză şi traseu Navi-Sailor 4100 sunt instalate pe cel puţin 100 de nave operate de armata germană încă din 2005. Bild susţine că sistemele respective nu dispun de tehnologii de criptare a datelor conforme cu standardele de securitate militară, referindu-se cel mai probabil la cele de la nivel NATO. Iar asta, notează Bild, în condiţiile în care Rusia efectuează manevre militare în apropierea coastei baltice a Germaniei.

„În cazul unui atac cibernetic din cel mai rău scenariu, datele de navigaţie riscă să fie piratate, iar nava să-şi piardă aproape complet funcţionalitatea”, spune un ofiţer citat de Bild şi al cărui nume nu este specificat.

Dispozitivele de navigare au fost dezvoltate de Transas, o companie fondată în 1990 în Sankt Petersburg şi care a fost achiziţionată între timp de Wartsila, o firmă finlandeză. Totuşi, diviziunea de tehnică militară a companiei ruse a rămas sub controlul Rusiei.

În vara anului 2020, Oficiul German pentru Protecţia Constituţiei a avertizat că sistemele de navigaţie maritimă vor deschide „vectori de atac pentru spionaj şi sabotaj de către statele străine”, arată raportul Bild.

„Transas a fost fondată la Sankt Petersburg în 1990 şi este activă atât în ​​sectoarele civile, cât şi în cele militare: Transas a echipat flota rusă cu simulatoare de luptă şi a primit un premiu de la şeful Statului Major rus, generalul Nikolai Makarov. În 2018, compania a fost cumpărată de compania finlandeză Wartsila, dar divizia de armament a rămas în mâinile rusilor.

Foştii ingineri Transas dezvoltă acum drone de luptă pentru armata rusă. Datorită legăturilor sale strânse cu aparatul de securitate rus, această parte a Transas se află în vizorul serviciilor de informaţii occidentale, potrivit experţilor în securitate ”, scrie Bild.

Potrivit sursei citate în 2005, ultimul an de mandat al fostului cancelar federal Gerhard Schröder, fost preşedinte al Partidului Social – Democrat din Germania, aproximativ o sută de nave germane au fost echipate cu sisteme de navigaţie Navi-Sailor.

Un deceniu mai târziu, officialii germani au optat tot pentru sistemul de navigaţie dezvoltat de Transas care să fie instalat pe cele mai moderne submarine germane U 35 (în uz din 2015) şi U 36 (din 2016) din clasa 212A.

Schröder este actualmente  preşedintele consiliului director al companiei ruse Gazprom ce construieşte gazoductul Nord Stream 2.

Bild a solicitat Ministerului german al Apărării un punct de vedere referitor la vulnerabilitatea informatică a sistemului Transas, iar răspunsul acestuia a fost că „guvernul face mari eforturi” să asigure securitatea sistemelor şi a mediilor informatice în „zone operaţionale” sensibile.

Wartsila scrie pe site-ul său că sucursala Transas furnizează 35% din sistemele de hărţi electronice utilizate de nave de transport şi în porturi, precum şi 45% din echipamentele de simulare folosite în scopul instruirii.

„Echipamentele şi serviciile de date sunt utilizate pe mai mult de 13.000 de nave comerciale şi bărci de patrulare ale flotelor navale şi de pază de coastă din peste 100 de naţiuni”, potrivit Wartsila.

Tobias Lindner, principalul reprezentant al opoziţiei Verzilor din comisia de apărare a Parlamentului german, s-a arătat alarmat de raportul Bild.

"Bundeswehr trebuie să se asigure că software-ul de navigaţie al Marinei nu reprezintă o scurgere de securitate. Ministerul trebuie să explice imediat de ce nu este utilizat un software de la un producător din ţările membre NATO ", a spus Lindner.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile