Angela Merkel primeşte un ultimatum din partea aliatei sale bavareze CSU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel şi Horst Seefor Foto: EPA/Arhivă

Adepţii politicii dure din cadrul blocului conservator al cancelarului federal Angela Merkel i-au dat şefei Executivului de la Berlin un ultimatum de două săptămâni pentru a găsi o soluţie europeană în privinţa problemei migraţiei, relatează AFP şi dpa.

În caz contrar, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), care deţine şi funcţia de ministru de Interne, Horst Seehofer, va dispune închiderea frontierelor pentru migranţi, cu riscul de a provoca o criză naţională în Germania şi chiar şi una la nivel european.

Potrivit afp.com, partidul lui Seehofer a susţinut în unanimitate poziţia acestuia de a-i da un termen de două săptămâni lui Merkel pentru a găsi rezolvarea, mai ales în contextul în care în perioada 28-29 iunie va avea loc la Bruxelles Consiliul European, în cadrul căruia şefa Executivului de la Berlin speră să ajungă la o înţelegere multilaterală. 

De cealaltă parte, Angela Merkel a acceptat compromisul în această dispută care ameninţă să-i destabilizeze coaliţia de guvernare formată în urmă cu numai trei luni, adăugând că Uniunea Creştin-Democrată pe care o conduce va decide modul în care va acţiona după ce termenul de două săptămâni va expira.

Numai că acest compromis, notează Reuters, înseamnă că Seehofer va putea recurge la expulzarea imediată a unei anumite categorii de migranţi.

„Îi dorim cancelarului mult succes“, a declarat Seehofer la o conferinţă de presă susţinută la München, anunţând că se vor emite ordine pentru ca persoanele care au fost expulzate să nu mai poată intra în Germania, adaugă sursa citată.

„Nu este vorba despre a câştiga timp sau ceva de genul ăsta, ci mai degrabă despre faptul că în iulie, dacă nu va exista un rezultat la nivel european, va trebui să implementăm asta“, a adăugat el, insistând asupra faptului că la mijloc este funcţionarea statului.

În acest timp, Merkel a declarat că „după Consiliul European, conducerea partidului (CDU) va decide ce e de făcut“. „Nu există ceva automat“, a subliniat ea.

Şefa Executivului de la Berlin a insistat că la summitul din 28-29 iunie de la Bruxelles se poate ajunge la un acord, adăugând totuşi că planul lui Seehofer de a întoarce din drum migranţii expulzaţi anterior i-ar prejudicia şansele de a încheia o înţelegere. 

Poziţia tranşantă a CSU, aliata bavareză a CDU, în privinţa migraţiei survine în contextul în care în octombrie vor avea loc alegeri regionale în Bavaria, iar formaţiunea lui Seehofer se teme că va pierde teren în favoarea populiştilor de dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD), o formaţiune care a înregistrat rezultate neaşteptat de bune la legislativele federale din toamnă pe fondul discursului său intransigent la adresa migraţiei. 

Începând din 2015, peste 1,6 milioane de migranţi, majoritatea musulmani veniţi din zonele de conflict din Orientul Mijlociu, au ajuns în Germania, profitând de politica uşilor deschise promovată de cancelarul german Angela Merkel.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate