Angela Merkel, fără văl islamic la întâlnirea cu regele Salman al Arabiei Saudite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel nu a respectat, în weekend, codul vestimentar strict impus de liderii saudiţi şi a refuzat purtarea vălului islamic la întâlnirea cu regele Salman, desfăşurată la Djedda, pe malul Mării Roşii, transmite The Independent.

Legislaţia saudită le obligă pe femei să poarte de obicei burka şi să-şi acopere părul în public, dar Angela Merkel a devenit ultima dintr-o serie de politicieni occidentali care au refuzat să se acopere în timpul unor vizite în Arabia Saudită.

Theresa May a refuzat luna trecută să poate tradiţionala abaya, iar printre alte femei care au refuzat anterior acest protocol se numără Hillary Clinton şi Michelle Obama.

Săptămâna trecută, parlamentarii germani au aprobat în prima cameră un proiect legislativ care interzice parţial purtarea vălului islamic în cazul funcţionarilor publici şi a soldaţilor din armata Germaniei.

Angela Merkel a declarat anterior că susţine interzicerea vălului integral, atât timp cât o asemenea interdicţie „este posibilă din punct de vedere legal“.

Cancelarul german şi-a explicat îngrijorarea cu privire la situaţia drepturilor omului în timpul întâlnirii cu regele Salman. 

Merkel a vorbit cu regele saudit despre pedeapsa capitală aplicată prin metode de-a dreptul medievale, precum şi despre rolul jucat de ţara sa în războiul civil din Yemen.

„Am impresia că această ţară este într-o etapă de schimbare şi mult mai multe lucruri sunt posibile faţă de acum câţiva ani, dar egalitatea este în continuare departe“, a declarat cancelarul Germaniei.

De asemenea, cancelarul s-a întâlnit cu mai mulţi afacerişti locali, întrucât valoarea exporturilor germane se ridică la peste jumătate de miliard de euro în Arabia Saudită.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”