Ambasadorul Ucrainei la Londra dezvăluie tactica Moscovei: „Diplomații ruși, la fel ca generalii lor, urmăresc să te extenueze şi să te încurce. Trebuie să pregătim negociatorii ca pe soldați”
0Valerii Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei la Londra, nu a venit cu teorii conspirative, ci cu o constatare rece: Kremlinul transformă diplomația într-o capcană. Într-un text pentru The New York Post, el acuză Moscova că foloseşte „tactica epuizării” — negocieri nu ca spaţiu de dialog, ci ca extensie a războiului.
„Negociatorii ruşi, la fel ca generalii lor, urmăresc să te extenueze şi să te încurce. Noi luptăm pentru supravieţuire de 11 ani. Şi totuşi, unii la Vest ne cer să negociem cu oameni veniţi să ne ucidă”, scrie Zalujnîi, fără menajamente.
Două nuanţe ignorate la Vest
Diplomatul a punctat două observaţii pe care, spune el, Occidentul le trece cu vederea: miza nu e doar Ucraina — e securitatea Europei; iar orice „pace” care recompensează agresiunea devine invitaţie la noi războaie. Tradus pe scurt: concesiile premature în faţa Moscovei nu sunt soluţii, ci catalizatori de noi conflicte.
Zalujnîi avertizează că Rusia se aşază la masa negocierilor doar când este presată — şi tocmai de aceea chemările grăbite la un acord larg şi rapid sunt „periculos de premature”. „Pace adevărată înseamnă că nu semnezi pe hârtie cât rachetele ruseşti încă ucid civili”, subliniază el.
Lecţii vechi, tactici noi
Ambasadorul nu se sfieşte să revină la istorie: evocă figura lui Andrei Gromîko, fostul ministru sovietic de Externe, omul care, spune Zalujnîi, a pus bazele strategiei de tergiversare şi uzură a adversarului. Urmarea? Aceeaşi practică continuată astăzi de Serghei Lavrov: monologuri lungi, citate alese la comandă, fum şi oglinzi menite să distragă atenţia şi să amâne responsabilitatea.
Mai direct: ministerul rus de externe funcţionează ca o prelungire a Ministerului Apărării — câştigă timp pentru reechipare, cultivă dezbinare în rândurile aliaţilor şi foloseşte instituţii internaţionale drept paravan pentru agresiune. Diplomaţia, în această cheie, nu rezolvă conflicte — le instrumentează.
Schema manipulării: oboseală, confuzie, relativism moral
Descrierea este limpede şi, fără artificii: întâlnirile cu reprezentanţii ruşi respectă un tipar. Mai întâi, inundă adversarii cu informaţii false şi detalii inutile, obligându-i să consume timp şi resurse pentru a demonta minciunile. Apoi, aplică reţeta moralităţii relative: acuză pe alţii de ceea ce ei înşişi comit — colonialism, ipocrizie, duble standarde. Agresiunea devine „reacţie”, ocupaţia devine „protecţie”. Scopul? Paralizia decizională a democraţiilor.
„Trebuie să pregătim negociatorii ca pe soldaţi”
Concluzia lui Zalujnîi este simplă, dar tăioasă: trebuie anticipate manipulările ruse şi trebuie menţinută iniţiativa. „Trebuie să ne antrenăm negociatorii la fel de sever ca pe militari… Dar diplomaţia e eficientă doar când o susţine forţa”, avertizează ambasadorul.
Nu e prima dată când Zalujnîi nimereste ţinta. Acum doi ani, generalul a semnalat în The Economist importanţa inovaţiilor tehnologice în viitoarele războaie — un semnal respins de unii ca utopic. Timpul a arătat contrariul: previziunile sale s-au adeverit cu o rapiditate care nu e liniştitoare.
Şi, la final, cortina se ridică spre întrebările esenţiale: cum valorificăm noile oportunităţi tehnologice fără a ne expune la riscuri? Ce măsuri trebuie luate la nivel de stat? Ce schimbări sunt necesare în armată, în mentalitatea comandanţilor şi în comportamentul soldaţilor, pentru a termina războiul în condiţii cât mai avantajoase pentru noi?
Zalujnîi nu oferă reţete magice. O face, însă, pe cea mai peremptorie dintre observaţii: fără vigilenţă, fără pregătire şi fără forţă — diplomaţia devine o capcană. Și capcanele, când vin de la cine ştie să le întindă de decenii, nu iartă.