Ambasadorul României în Belarus şi alţi diplomaţi europeni, într-o vizită în semn de sprijin la scriitoarea Svetlana Alexievici, hărţuită de autorităţi. Încă un opozant de la Minsk ridicat de mascaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Svetlana Alexievici înconjurată de diplomaţi europeni FOTO Twitter @AnnLinde

Diplomaţi din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, au ajuns miercuri la apartamentul din Minsk al scriitoarei Svetlana Alexievici, laureată cu Nobel pentru Literatură, după ce au primit informaţii că bărbaţi necunoscuţi au încercat să intre în casa ei, transmite news.ro.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a scris: „Conform instrucţiunilor, ambasadorul României în Belarus (Viorel Moşanu, n. red.), împreună cu alţi colegi din UE, a vizitat-o astăzi pe laureata Nobel Svetlana Alexievici la reşedinţa ei. Ea a vorbit în sprijinul democraţiei pentru un viitor mai bun al bieloruşilor. Cerem autorităţilor din Belarus să înceteze să o hărţuiască”.

Potrivit lrt.lt, ambasadorul lituanian, Andrius Pulokas, a declarat: „Am primit informaţii că persoane necunoscute au sunat la uşa apartamentului ei, probabil securitatea sau reprezentanţi ai poliţiei. Am decis că este ameninţată cu detenţia, având în vedere că Svetlana Alexievici este ultimul membru al Consiliului de Coordonare care nu a fost reţinut sau nu a părăsit Belarusul”. El a adăugat că Alexievici este bine şi că este hotărâtă să rămână în ţară.

Alături de diplomaţii din România, Lituania şi Suedia, la reşedinţa scriitoarei s-au aflat şi reprezentanţi ai Cehiei, Slovaciei şi Austriei.

Svetlana Alexievici este membru al prezidiului Consiliului de Coordonare al opoziţiei din Belarus. Pe 26 august, ea a fost convocată de Comitetul Belarus de Investigaţii şi a refuzat să depună mărturie într-un caz penal deschis de regim împotriva Consiliului de Coordonare.

Guvernul din Belarus a început o acţiune de reprimare a opozanţilor după protestele de amploare care au izbucnit în urma alegerilor prezidenţiale din 9 august, intens disputate. Uniunea Europeană a anunţat că nu recunoaşte rezultatul scrutinului - în care Aleksandr Lukaşenko a fost desemnat câştigător cu aproximativ 80% din voturi - şi a îndemnat la dialog.

La finalul lunii august, Lituania, Letonia şi Estonia au înscris numele preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi alţi 29 funcţionari ai regimului său pe o listă neagră.

Principalul rival al lui Lukaşenko, Sviatlana Ţihanouskaia, a fost nevoită să părăsească ţara şi se află în exil în Lituania.

Lukaşenko este susţinut de preşedintele rus Vladimir Putin. Cei doi şi-au propus să se întâlnească la Moscova. Într-un interviu acordat miercuri presei afiliate Kremlinului, preşedintele contestat al Belarusului a reiterat ideea că prăbuşirea sa va duce la căderea Rusiei.

Este un mesaj de propagandă, potrivit Sviatlanei Ţihanouskaia. „Să nu lăsăm propaganda să otrăvească relaţiile între popoarele noastre prietene”, a reacţionat ea la declaraţia lui Lukaşenko, îndemnându-i pe ruşi să susţină lupta belaruţilor „pentru libertate”.

La Minsk, Lukaşenko continuă arestarea membrilor Consiliului de Coordonare. Avocatul Maksim Znak, unul dintre ultimii doi membri ai Consiliului de Coordonare încă liberi şi aflaţi în Belarus, a fost arestat miercuri de către bărbaţi mascaţi, a anunţat anturajul său, potrivit.

„Maksim Znak a venit a birou pentru a participa la o videoconferinţă, însă el nu a mai putut să ajungă la ea. A putut să trimită un cuvânt, «mascaţi»”, a anunţat serviciul de presă al organizaţiei sale.

Astfel, Svetlana Alexievici rămâne singurul membru al Consiliului de Cordonare încă în libertate.

Poliţia şi serviciile speciale (KGB) nu au confirmat arestarea lui Maksim Znak, însă scenariul dispariţiei sale seamănă izbitor celor trăite de alţi opozanţi. Ridicaţi de bărbaţi necunoscuţi, aceştia fie au fost arestaţi, fie au fost forţaţi la exil.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG