Alianţa eurosceptică a lui Salvini din Parlamentul European se va numi Identitate şi Democraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Alianţa eurosceptică a vicepremierului italian Matteo Salvini din Parlamentul European se va numi Identitate şi Democraţie (ID), relatează Politico.

Din ID vor face parte grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENF) – din care fac parte şi Liga Nordului a lui Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen, printre altele – precum şi alte partide eurosceptice, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD).

„Identitate şi Democraţie (ID) va fi numele grupului nostru în Parlamentul European pentru aceşti cinci ani”, a declarat europarlamentarul Thierry Mariani, care face parte din Adunarea Naţională.

Noua alianţă are 73 de locuri din cele 751 ale Parlamentului European, fiind astfel abia a cincea grupare ca număr de locuri, chiar în spatele Verzilor.

Preşedintele ID va fi Marco Zanni, membru al Ligii Nordului, iar vicepreşedinte va fi Nicolas Bay de la Adunarea Naţională.

Tot miercuri, partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron şi liberalii europeni (ALDE) au ales un nume pentru noul lor grup din Parlamentul European – „Reînnoim Europa”.

Din acest grup vor face parte membrii ALDE, La Republique En Marche (partidul lui Macron) precum şi alţii. Partidul lui Macron a informat că a dorit să evite cuvântul „liberal” pentru că este folosit des în Franţa cu sens negativ ca o reprezentare a ultra-capitalismului „fără suflet”. Gruparea are în total de 110 locuri în noul parlament.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro