Alertă teroristă în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie şi-a ridicat cu un grad nivelul de alertă teroristă vineri seara, trecând de la important la grav, semnificând că un atentat este foarte probabil, a anunţat Ministerul de Interne, citat de AFP.

Această măsură intervine cu câteva zile înainte de două importante întâlniri internaţionale care urmează să aibă loc la Londra, una consacrată situaţiei din Yemen şi alta celei din Afganistan.

Nivelul gravă este al patrulea din cele cinci paliere de alertă care au fost făcute publice în 2006, la un an după atentatele din 7 iulie 2005 împotriva transporturilor în comun în Londra, în care 56 de persoane şi-au pierdut viaţa. Primul nivel, slab, arată că un atentat terorist este improbabil, moderat, posibil, dar puţin probabil, important - este foarte posibil, grav - un atentat este foarte probabil, iar critic - atacul este iminent.

”Centrul de analiză comun asupra terorismului trece constant în revistă nivelul de alertă şi îşi bazează judecata pe un mare număr de factori, între care intenţiile şi capacităţile organizaţiilor teroriste internaţionale în Marea Britanie şi în străinătate”, a explicat ministrul de interne Alan Johnson, subliniind că 'nu există nicio informaţie care să sugereze iminenţa unui atentat'.

Potrivit Agerpres, nivelul de alertă fusese coborât în 20 iulie 2009 de la grav la important.

Nivelul critic a fost decretat pentru ultima oară în 30 iunie 2007 de autorităţile britanice după atacul ratat împotriva aeroportului din Glasgow, Scoţia, dar apoi a scăzut la grav după patru zile.

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV/ Poliţia lansează o ipoteză şocantă: Terorişti la CFR!

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate