Alertă de caniculă în Marea Britanie, după o primăvară ploioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O alertă de caniculă a fost instituită în Marea Britanie, după o primăvară ploioasă, ceea ce a determinat autorităţile să multiplice, miercuri, îndemnurile la prudenţă, relatează AFP.

De cinci zile consecutiv, temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius în Regatul Unit, fenomen care nu s-a mai întâmplat de şapte ani. Ziua de miercuri se anunţa din nou călduroasă, cu un record de temperatură maximă de 32 de grade Celsius.

Autorităţile au ridicat cota de alertă la nivelul trei pe o scară de patru la Londra şi în sud-vest, şi au îndemnat persoanele care prezintă riscuri de sănătate să-şi dubleze vigilenţa.

Miercuri, două trupuri neînsufleţite au fost scoase din apele unei cariere dezafectate aflate în apropierea unui cunoscut loc pentru plajă, la Norfolk, în estul Angliei, determinând serviciile de urgenţă să lanseze încă un avertisment cu privire la pericolele prezentate de scăldatul în mediu natural.

Mai multe accidente similare s-au produs săptămâna trecută, când moartea a doi militari în rezervă, sâmbătă, în timpul unui antrenament efectuat pe o temperatură de 29,5 de grade Celsius, a provocat o emoţie puternică în Marea Britanie.

Căldura afectează, de asemena, viaţa cotidiană şi, în primul rând, transporturile, mii de pasageri rămânând blocaţi în gara de la Waterloo, luni, deoarece şinele s-au deformat din cauza temperaturilor ridicate.

Luni, o bătrână a fost salvată de către pompieri după ce a stat blocată în fotoliu în faţa soarelui o mare parte din zi. Ea suferă de deshidratare şi de arsuri solare.

Valul de căldură va dura cel puţin până la mijlocul săptămânii viitoare, apropiindu-se de recordul din 2006, an în care s-au înregistrat 14 zile de caniculă.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!