Alegerile legislative din Germania: SPD revendică victoria şi formarea viitorului Guvern german

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olaf Scholz, cadidatul pentru funcţia de cancelar al SPD. FOTO EPA

Partdul Social Democrat (SPD), creditat de primele estimări de după alegerile legislative de duminică cu un uşor avans faţă de coaliţia conservatoare a Angelei Merkel, a revendicat o victorie în acest scrutin, relatează Le Monde.

Primele rezultate, la ieşirea de la urne, nu permit încă desemnarea unui învingător în urma acestor alegeri, însă SPD a revendicat victoria şi formarea viitorului Guvern german.

Strigăte de bucurie au răsunat în stradă, după ce ZDF i-a dat pe social-democraţi în frunte, urmaţi de conservatorii din Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Socială (CSU).

Însă, foarte rapid, bucuria a făcut loc unei aşteptări mai tensionate, după ce postul ARD a dat SPD la egalitate cu CDU, cu 25% din voturi.

”În acest stadiu nu putem spune nimic. este (un rezultat) extrem de strâns, iar seara riscă să fie lungă”, declară Le Monde un cadrul SPD.

Potrivit postului public de televiziune ZDF, SPD-ul lui Olaf Scholz se clasează, la închiderea secţiilor de votare, în frunte, cu 26% din voturile exprimate, urmat de CDU/CSU lui Armin Laschet cu 24% şi Verzi lui Annalena Baerbock cu 14,5%.

Potrivit aceluiaşi exit-poll, Partidul Liberal (FDP) este creditat cu 12% din voturile exprimate duminică, Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) cu 13%, iar Die Linke (extremă strânga) cu 5%.

Numărarea buletinelor de vot a început, iar aproximativ 40% dontre germani au votat prin corespondenţă.

Alte estimări dau SPD la egalitate cu CDU/CSU, cu 25% din voturle exprimate.

Aceste prime sondaje au fost primite cu oexplozie de bucurie la sedul SPD, la Berlin, relatează AFP.

”Este clar că SPD a câştigat”, şi-a exprimat satisfacţia secretarul general al SPD, Lars Klingbeil, care a revendicat formarea viitorului Guvern.

Este vorba totodată despre o înfrângere fără precedent a CDU din 1949 încoace.

Partidul lui Merkel obţine cu opt puncte procentuale mai puţin decât în 2017 - deja un nivel istoric de mic obţinut de conservatori atunci.

Pentru prima oară în 72 de ani, într-o Germanie tot mai fragmentată, uniunea conservatoare cade sub pragul de 30%.

Acest revers umbreşte sfârşitul regimului Angelei Merkel, a cărei popularitate rămâne mare după patru mandate, dar care s-a dovedit incapabilă să-şi pregătească succesiunea

Verzii şi candodata lor Annalena Baerbock, care au fost o vreme favoriţi, pierd barca, potrivt acestor sondaje, care-o credtează cu 14-15% din voturile exprimate.

Verzii au slabe motive de satisfacţie. Ei îşi bat recordul din 2009 - când au obţinut 10,7% din voturile exprimate , şi avansează cu şase puncte procentuale faţă de 2017.

Partidul Liberal (FDP), care se clasează al patrulea, cu apriximativ 12%, par să fie de neocolit într-o viitoare coaliţie.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, exttremă dreapta), a cărui intrare în Bundestag a marcat alegerile din 2017, îşi confirmă parlamentarismul în peisajul politic german.

Însă, cu 10-11% din voturile exprimate duminică, acest partid islamofob, subminat de conflicte interne, înregistrează o uşoară scădere faţă de alegerile din urmă cu patru ani (12,6%).

În cazul în care aceste tendinţe se confrmă, Olaf Scolz, un vicecancelar auster şi ministru al Finanţelor în Guvermul în exerciţiu, are şanse să-i succeadă Angelei Merkel, cancelarul Germaniei de 16 ani, şi să lanseze ”schimbarea” pe care a promis-o în finalul campaniei sale electorale.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”