Alegeri locale în Regatul Unit: puterea şi opoziţia au fost penalizate de electorat. Succes important pentru un partid care se opune Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO www.parliament.uk

Alegerile locale desfăşurate joi în Anglia şi Irlanda de Nord s-au încheiat prost atât pentru Partidul Conservator, condus de premierul Theresa May, cât şi pentru Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, relatează Reuters.

Alegătorii englezi şi nord-irlandezi i-au penalizat în alegerile locale de joi pe conservatori şi laburişti pe fondul tărăgănării Brexitului.

Potrivit ultimelor rezultate furnizate de BBC, conservatorii au pierdut 443 de mandate de consilieri locali, iar laburiştii 78.

În acelaşi timp, liberal-democraţii, care se opun ieşirii Marii Britanii din UE, au ieşit cel mai bine din această cursă, cu 304 de consilieri locali în plus faţă de alegerile din 2015. Ecologiştii şi-au îngroşat la rândul lor prezenţa în consiliile locale cu 42 de mandate, în timp ce numărul consilierilor locali independenţi a crescut cu 215.

„Ştiam că alegătorii sunt nemulţumiţi de felul în care conservatorii au gestionat Brexitul, dar se pare să sunt la fel de nemulţumiţi şi de răspunsul laburiştilor“, a comentat votul la BBC John Curtice, un expert în alegerile britanice.

Alegătorii au fost chemaţi joi la urne să decidă componenţa consiliilor locale în 248 de unităţi administrative din Anglia - cu excepţia Londrei - şi 11 din Irlanda de Nord.

Este vorba de primul scrutin organizat în Regatul Unit de la amânarea Brexitului, prevăzut iniţial pentru 29 martie.

La aproape trei ani de la referendumul pentru Brexit, câştigat de tabăra Leave cu 52% din voturi, Guvernul May şi Parlamentul de la Londra încă nu pot spune când şi în ce condiţii vor scoate Marea Britanie din UE. Noua dată prevăzută pentru ieşirea Regatului Unit din UE este 31 octombrie, dar nu se ştie dacă acest „divorţ“ va mai avea loc.

Rezultatele finale ale alegerilor locale din Anglia şi Irlanda de Nord vor fi anunţate vineri seara.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort