Alegeri istorice pentru Franța. Ce ar însemna pentru țară coabitarea?

După dizolvarea surprinzătoare a Adunării Naționale de către Emmanuel Macron, francezii sunt din nou chemați la urne, duminică 30 iunie, în cadrul primului tur al alegerilor legislative anticipate. La doar trei săptămâni după alegerile europene. Trei săptămâni în care peisajul politic francez a fost complet răsturnat, iar rezultatul ar putea fi istoric.

Rezultatul votului, în urma celui de-al doilea tur de scrutin din 7 iulie și a unei campanii grăbite, rămâne extrem de incert, deoarece sunt în competiție trei blocuri politice majore: Adunarea Națională de extremă dreaptă, alianța de centru a președintelui Emmanuel Macron și coaliția Noul Front Popular, care include forțe de centru-stânga, verzi și de stânga dură.

Dacă o altă forță politică decât alianța sa de centru obține majoritatea, Macron va fi obligat să numească un prim-ministru aparținând acestei noi majorități.

Într-o astfel de situație - numită "coabitare" în Franța - guvernul ar pune în aplicare politici care diferă de planul președintelui.

Republica modernă a Franței a cunoscut trei coabitări, ultima sub președintele conservator Jacques Chirac, cu prim-ministrul socialist Lionel Jospin, între 1997 și 2002.

Prim-ministrul este responsabil în fața parlamentului, conduce guvernul și prezintă proiecte de lege.

"În caz de coabitare, politicile implementate sunt în esență cele ale prim-ministrului", a declarat pentru AP istoricul politic Jean Garrigues.

Președintele este slăbit pe plan intern în timpul coabitării, dar deține în continuare anumite puteri în materie de politică externă, afaceri europene și apărare, deoarece este responsabil cu negocierea și ratificarea tratatelor internaționale. Președintele este, de asemenea, comandantul suprem al forțelor armate ale țării și este cel care deține codurile nucleare.

"Este posibil ca președintele să împiedice sau să suspende temporar punerea în aplicare a unui anumit număr de proiecte ale prim-ministrului, deoarece are puterea de a semna sau nu ordonanțele sau decretele guvernului", a adăugat Garrigues.

"Cu toate acestea, prim-ministrul are puterea de a supune aceste ordonanțe și decrete votului Adunării Naționale, trecând astfel peste reticența președintelui", a remarcat el.

Cine conduce politicile de apărare și externe?

În timpul coabitărilor anterioare, apărarea și politicile externe erau considerate "domeniul rezervat" informal al președintelui, care era de obicei capabil să găsească compromisuri cu prim-ministrul pentru a permite Franței să vorbească cu o singură voce în străinătate.

Cu toate acestea, în prezent, atât punctele de vedere ale coaliției de extremă dreapta, cât și cele ale coaliției de stânga în aceste domenii diferă radical de abordarea lui Macron și ar fi probabil un subiect de tensiune în timpul unei potențiale coabitări.

Potrivit Constituției, în timp ce "președintele este șeful armatei, prim-ministrul este cel care are forțele armate la dispoziția sa", a declarat Garrigues.

"De asemenea, în domeniul diplomatic, perimetrul președintelui este considerabil restrâns", a adăugat Garrigues.

Președintele Adunării Naționale, tânărul fără experiență politică Jordan Bardella, a declarat că, dacă ar deveni prim-ministru, s-ar opune trimiterii de trupe franceze în Ucraina - o posibilitate pe care Macron nu a exclus-o. De asemenea, Bardella a declarat că ar refuza livrările franceze de rachete cu rază lungă de acțiune și alte arme capabile să lovească ținte din Rusia.

În cazul în care coaliția de stânga ar câștiga alegerile, aceasta ar putea perturba eforturile diplomatice ale Franței în Orientul Mijlociu.

Platforma Noului Front Popular intenționează să "recunoască imediat statul palestinian" și să "rupă cu sprijinul vinovat al guvernului francez" pentru guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Macron a susținut anterior că recunoașterea statului palestinian ar trebui să aibă loc la un "moment util", sugerând că războiul Israel-Hamas nu permite o astfel de mișcare în acest moment.

Ce se întâmplă dacă nu există o majoritate?

Președintele poate numi un prim-ministru din grupul parlamentar cu cele mai multe locuri în Adunarea Națională - acesta a fost cazul alianței centriste a lui Macron din 2022.

Cu toate acestea, Adunarea Națională condusă de Larine Le Pen și Jordan Bardella a declarat deja că ar respinge o astfel de opțiune, deoarece ar însemna că un guvern de extremă dreapta ar putea fi răsturnat în curând printr-un vot de neîncredere dacă alte partide politice se unesc.

Președintele ar putea încerca să construiască o coaliție largă de la stânga la dreapta, o opțiune care pare puțin probabilă, date fiind divergențele politice.

Experții spun că o altă opțiune complexă ar fi numirea unui "guvern de experți" neafiliat partidelor politice, dar care ar trebui totuși să fie acceptat de o majoritate în Adunarea Națională. Un astfel de guvern s-ar ocupa mai degrabă de afacerile de zi cu zi decât de punerea în aplicare a unor reforme majore.

În cazul în care discuțiile politice vor dura prea mult, pe fondul vacanțelor de vară și al Jocurilor Olimpice OIympics din 26 iulie-11 august de la Paris, Garrigues a declarat că nu este exclusă o "perioadă de tranziție", în timpul căreia guvernul centrist al lui Macron ar fi "încă responsabil de afacerile curente", în așteptarea deciziilor ulterioare.

"Indiferent cum va arăta Adunarea Națională, se pare că Constituția celei de-a 5-a Republici este suficient de flexibilă pentru a supraviețui acestor circumstanțe complexe", a declarat Melody Mock-Gruet, un expert în drept public care predă la Sciences Po Paris. "Instituțiile sunt mai solide decât par, chiar și atunci când se confruntă cu acest exercițiu experimental".

"Rămâne totuși o altă necunoscută în ecuație: capacitatea populației de a accepta situația", a scris Mock-Gruet.