Agenţia germană de informaţii BND a reluat cooperarea cu NSA, în pofida scandalului de spionaj de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia germană de informaţii BND a reluat cooperarea cu Agenţia de Securitate Naţională (NSA) din Statele Unite, căreia îi furnizează informaţii despre conflictele din Orientul Mijlociu, în pofida scandalului de spionaj de anul trecut, relatează presa germană, citată de Deutsche Welle online.

Mai multe ziare germane au relatat că supravegherea comună a site-urilor de internet a fost reluată la baza Bad Aibling din Bavaria, al cărei sistem IT este considerat central pentru monitorizarea statelor din Orientul Mijlociu aflate în criză, precum Siria, Afganistan, Irak şi Libia.

Echipele serviciilor germane de informaţii au tehnologia necesară pentru a procesa cantităţi mari de comunicaţii internaţionale prin satelit şi internet la baza Bad Aibling.

Cooperarea a fost reluată după mai mult de opt luni de suspendare, în urma dezvăluirilor conform cărora BND a ajutat NSA să spioneze oficiali şi companii europene.

Un acord a fost încheiat în urmă cu câţiva ani între cele două agenţii, în baza căruia SUA obţineau acces la sistemul IT german, pentru a căuta conţinut suspect în cantitatea uriaşă de date.

Pentru a obţine rezultatele dorite, NSA a folosit anumite instrumente de căutare, precum adrese de e-mail, adrese IP şi numere de telefon.

Dar pe fondul acuzaţiilor că NSA nu a respectat criteriile de căutare convenite, s-a dezvăluit că baza de date a fost folosită pentru a căuta informaţii despre oficiali şi companii din Germania şi Europa.

Anul trecut, în luna mai, Guvernul german a suspendat cooperarea cu NSA şi a demarat o investigaţie.

Mai multe ziare au speculat că reluarea cooperării între BND şi NSA ar fi putut fi favorizată de atacurile teroriste de la Paris din 13 noiembrie şi de o alertă privind comploturi teroriste la Hanovra şi Munchen în ultimele săptămâni.

În urma alertei de securitate de la Munchen, care a fost declanşată după o informaţie primită de la un serviciu de informaţii partener, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a cerut sporirea cooperării cu serviciile de informaţii străine.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”