Agenda europeană a Statelor Unite

Europa este considerată „partenerul global esenţial al Americii“ pentru îndeplinirea „obiectivelor strategice“  ale administraţiei Barack Obama.

Prof. dr. Vasile Puşcaş

Turneul europen al preşedintelui Obama, care începe astăzi, se datorează în primul rând agendei globale pe care o are şeful Casei Albe. Între 23-27 mai a.c., preşedintele SUA va întreprinde un turneu în Europa. Dacă ţinem cont că aceasta este a noua călătorie europeană a lui Barack Obama, în doi ani şi jumătate ai mandatului la Casa Albă, am putea spune că între SUA şi Europa relaţiile sunt foarte intense. Totuşi, şi actuala vizită pe continentul european a generat numeroase comentarii despre un aşa-zis „euroscepticism" al  preşedintelui american.

Este adevărat că însuşi Barack Obama s-a autoproclamat, la începutul mandatului, ca „preşedintele american din Pacific" şi că a considerat prioritară legătura SUA cu „rezervoarele" de creştere economică din Asia şi America Latină, unde a şi realizat turnee larg mediatizate. După cum ştim că, pe lângă agenda economică internă şi globală, a trebuit să acorde atenţie sporită altor dosare internaţionale, precum Afganistan, Iran, Orientul Mijlociu etc.

„Zona de confort" a SUA

Călătoria pe care o va începe în Europa, în 23 mai, se datorează, în primul rând, agendei globale a preşedintelui Obama. El traversează Atlanticul pentru a participa la reuniunea G8 (Deauville, Franţa). Doar că, înainte de a ajunge în Franţa, va face două opriri: Irlanda şi Marea Britanie. Iar după întrunirea G8 va merge în Polonia.

Aşadar, va vizita trei ţări care se află în „zona de confort" (Stratfor) a SUA, fiind piloni de bază ai alianţelor americane în Europa, având o atitudine tradiţională pro-SUA. Ceea ce spune mult despre relevanţa europeană a acestui turneu. Însăşi Administraţia Americană a dorit să sublinieze, în cadrul unei recente informări a Departamentului de Stat în faţa Subcomitetului pentru Afaceri Europene a Senatului, că SUA au o „agendă europeană" importantă.

Şefia FMI, test pentru relaţiile transatlantice

Oficialul Departamentului de Stat argumenta că angajarea SUA cu Europa pornea de la ideea ca Washingtonul trebuia să facă faţă unei agende internaţionale pentru a cărei rezolvare avea nevoie de „aliaţi şi parteneri". Iar Europa este considerată a fi „partenerul global esenţial al Americii" pentru îndeplinirea „obiectivelor strategice" americane. Altfel spus, cooperarea SUA-Europa urmăreşte, din perspectiva Washingtonului, ca SUA să lucreze cu Europa ca partener în rezolvarea provocărilor globale, să acţioneze „cu Europa în Europa"(pentru promovarea integrării europene), să relaţioneze cu Rusia într-un „curs constructiv".

Şi, desigur, să intensifice cooperarea transatlantică. Pornind de la aceste precizări oficiale americane, este de presupus că „agenda europeană" a preşedintelui Obama va încărca mai mult programul de la Deauville, în contextul reuniunii G8. Deci această agendă va fi evaluată în funcţie de relevanţa strategică globală. Mai mult ca sigur că dl Sarkozy şi dna Merkel vor pleda pentru ca postul de director general al FMI să revină europenilor, mai ales după ce secretarul Trezoreriei SUA a anunţat (19 mai) opţiunea pentru un „proces deschis", ceea ce s-a interpretat ca semnal trimis „puterilor emergente".

Să  spunem şi că, simbolic, acest subiect va fi şi un test pentru relaţiile transatlantice. Tot cu liderii statelor europene care vor fi prezenţi la reuniunea G8 va fi discutată şi situaţia din Africa de Nord, iar evoluţiile din ultimele zile vor duce şi spre problematica Orientului Mijlociu. În acelaşi cadru, o greutate aparte va avea convorbirea Obama-Medvedev, în care, mai mult ca sigur, o tonalitate ridicată va avea subiectul rachetelor balistice de apărare (interes şi pentru România).

Având în vedere programata reuniune NATO-Rusia (9 iunie a.c.), liderii de la Washington şi Moscova vor încerca să atenueze distonanţele de poziţii, situând la un nivel de interes sporit şi chestiunea securităţii europene. Evoluţiile din Libia vor justifica evaluări prospective cu preşedintele Franţei şi premierii englez şi italian.

Desigur, temele economice nu vor lipsi din „agenda europeană" a preşedintelui Obama, nu doar pentru motivul preocupărilor cu redresarea post-criză sau starea celor două monede (dolarul american şi euro), dar şi din cauza gradului de interconectivitate a economiilor de pe o parte şi cealaltă a Atlanticului. Teme energetice vor fi tratate mai degrabă cu liderii din Varşovia, având în vedere poziţiile distincte ale Berlinului, Romei şi Parisului.

Ca de obicei, aspectele referitoare la securitatea internaţională şi securitatea europeană constituie un interes major şi constant al discuţiilor preşedintelui american cu liderii din Europa. Probabil dl Obama va împărtăşi partenerilor europeni experienţa SUA în reconversia spre formula de „putere inteligentă" (smart power).

În mod sigur, Washingtonul ar vedea necesară o mai mare insistenţă asupra factorului militar european (deşi europenii au avansat în ultimii ani), după cum s-au exprimat voci americane şi în sensul ca UE să folosească drept „hard power" inclusiv asistenţa economică. Profesorul J. S. Nye, apreciind potenţialul „soft power" al Europei, crede că europenii trebuie „să muncească mai din greu" pentru a deveni o „putere inteligentă" (smart power).

În orice caz, necesitatea reconversiei spre statutul de „putere inteligentă", în actualul şi viitorul sistem internaţional, pune SUA şi UE într-un relativ echilibru, situaţie de care ar fi bine să beneficieze un nou transatlanticism. Desigur, dacă pe ambele maluri ale Atlanticului ar exista lideri politici care să aibă determinarea de a lucra pentru interesul american şi interesul european, pe termen mediu şi lung. ­Altfel, această vizită a preşedintelui Obama în Europa poate că va da bine la electoratul din Polonia şi chiar la un segment însemnat din electoratul american. Dar o adevărată „putere inteligentă" ar putea da o relevanţă mai mare „agendei europene".

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.