AFP: Principalii pretendenţi la succesiunea Theresei May. Premierul britanic a anunţat că va demisiona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theresa May a anunţat miercuri că va demisiona înaintea următoarei faze a negocierii Brexitului, dacă deputaţii îi ratifică tratatul retragerii din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, care prezintă o listă de pretendenţi declaraţi sau posibili la succesiunea din cadrul Partidului Conservator.

BORIS JOHNSON, ETERNUL RIVAL

Fostul primar al Londrei a fost unul dintre marii artizani ai victoriei Brexitului în referendumul din iunie 2016, din care îşi trage în prezent, în cotinuare, o mare parte a legitimităţii.

Numit ministru de Externe, în urma referendumului, de către Theresa May, el nu a încetat să o submineze, criticându-i strategia în negocierile cu Bruxellesul, după care şi-a dat demisia din Guvern, pentru a apăra o ruptură clară faţă de Uniunea Europeană (UE).

Un politician abil, carismatic şi popular, ”Bojo”, în vârstă de 54 de ani, are o personalitate clivantă, care i-a cauzat numeroase inamiciţii în Partidul Conservator. Iar bilanţul său criticat la condicerea diplomaţiei britanice, pătat de numeroase gafe şi de o reputaţie de diletantism, nu pledează deloc în favoarea sa.

El rămâne, însă, un favorit la casele de pariuri.

FOTO EPA 

MICHAEL GOVE, SPIRITUL TRĂDĂTOR

Ministru al Mediului şi inamic al materialului plastic, acest eurosceptic în vârstă de 51 de ani a jucat rolul cauţiunii din partea susţinătorilor Brexitului în Guvernul May.

Un ”locotenent” al lui Boris Johnson în timpul campaniei în vederea referendumului din iunie 2016, Michael Gove i-a retras susţinerea în momentul în care acesta se pregătea să candideze la conducerea Guvernului, pentru a-şi prezenta propria candidatură. El a fost eliminat, până la urmă, într-un vot al membrilor partidului.

În cazul unei noi intrări în cursă, el poate fi considerat un candidat de consens, mulţumită flexibilităţii poziţiei sale.

FOTO AFP

JEREMY HUNT, UN NEO-BREXITER

Ministrul britanic de Externe, în vârstă de 52 de ani, a susţinut rămânerea în UE în 2016, după care s-a răzgândit, dezamăgit de abordarea ”arogantă” a Bruxellesului în negocieri.

Un fost om de afaceri care vorbeşte fluent japoneza, el şi-a croit reputaţia de conducător care nu se teme de provocări, după ce a prezidat, timp de şase ani, destinele serviciului public de Sănătate NHS, confruntat cu o criză profundă, pe când era ministru al Sănătăţii.

FOTO EPA-EFE

DOMINIC RAAB, TÂNĂRUL LUP

Numit ministru al Brexitului în iulie, Dominic Raab a demisionat patru luni mai târziu, în dezacord cu Theresa May asupra acordului retragerii din UE încheiat cu Bruxellesul, pe care l-a catalogat ”rău pentru economia noastră şi pentru democraţia noastră”.

Se vede la Downing Street? ”Trebuie să nu spui niciodată niciodată”, a răspuns recent acest deputat ultraliberal, în vârstă de 45 de ani, un eurosceptic pur.

Deţinător al trei dani la karate, fostul avocat specializat în drept internaţional este una dintre figurile noii gărzi a conservatorilor.

FOTO EPA-EFE

SAJID JAVID, CEL ÎMPOTRIVA BREXITULUI

Un fost bancher de afaceri şi fiu al unui şofer de autobuz pakistanez, Sajid Javid, în vârstă de 49 9de ani, este un cadru influent în Partidul Conservator.

Numit în aprilie 2018 la conducerea Ministerului de interne, el a reuşit să-şi impună stilul şi să câştige respectul parlamentarilor conservatori, care îi sunt recunoscători pentru felul în care a gestionat scandalul "Windrush" - cu privire la tratamentul aplicat imigranţilor de origine caraibiană veniţi în Regatul Unit după al Doilea Război Mondial.

În februarie, Sajid Javid a fost criticat din cauză că i-a retras cetăţenia britanică unei femei în vârstă de 19 ani, plecată să intre în gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Siria, în 2015, şi care şi-a exprimat dorinţa să se întoarcă în Regatul Unit.

Un adept al tatcherismului şi pieţei libere, acest fost eurosceptic s-a pronunţat împotriva Brexitului la momentul referendumului.

FOTO EPA-EFE

OUTSIDERI

Amber Rudd: o susţinătoare a Theresei May în ascensiunea la putere, ea a cules rezultatele obţinând portofoliul Internelor, apoi al Muncii. Însă reputaţia sa de eurofilă ar putea să-i dăuneze.

Jacob Rees-Moog: foarte activ în ultimele luni, liderul European Research Group (ERG), un influent grup de deputaţi eurosceptici, a devenit una dintre figurile de prim-plan ale ”Brexiter”-ilor.

Andrea Leadsom: finalista învinsă în cursa la şefia Guvernului în 2016, în faţa Theresei May, ministrul însărcinat cu relaţia cu Parlamentul este o ferventă avocată a Brexitului.

Mai multe pentru tine:
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor