AFP: plan de plecări voluntare pentru 'câteva zeci' de salariaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
AFP: plan de plecări voluntare pentru 'câteva zeci' de salariaţi

Preşedintele-director general al Agenţiei France-Presse (AFP) Pierre Louette a indicat miercuri că ''un plan de plecări voluntare este în studiu'' ce ''ar putea interesa câteva zeci de persoane'', pentru a face faţă consecinţelor crizei economice, transmite Agerpres.

Louette a avertizat că ''măsurile de a face economie'' sunt ''o necesitate absolută în momentul când (...) criza mondială loveşte încasările noastre în lumea întreagă'', într-o declaraţie difuzată în interiorul agenţiei la sfârşitul unui comitet de afaceri extraordinar.

El a indicat totuşi că 'nu se pune în chestiune efectuarea de reduceri sumbre ca cele care sunt practicate la concurentul nostru', agenţia americană Associated Press. Directorul general al AFP a precizat că nu este vorba decât despre un plan de pensionări anticipate, ''foarte costisitor''. AFP are angajaţi în total 2.150 de salariaţi permanenţi.

Intersindicala, care a chemat personalul AFP să înceteze lucrul miercuri după-amiază în timpul consiliului extraordinar, a estimat la rândul ei că ''PDG nu a ridicat îngrijorările personalului şi ale reprezentanţilor săi''.