AFP: Georgia se află într-o criză politică înaintea alegerilor prezidențiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgia se află în frământări politice de la alegerile legislative de la 26 octombrie, câștigate de partidul pro-rus Visul Georgian, considerate fraudate de opoziția pro-europeană, relatează AFP.

FOTO: AP

Dar la sfârşitul lunii noiembrie, decizia autorităţilor de a pune în aşteptare până în 2028 negocierile cu UE pentru integrarea în blocul european a condus la manifestaţii care au fost marcate de violenţe.

Protestele au intrat joi în a treia săptămână, iar în capitala Tbilisi, principala manifestaţie antiguvernamentală, care are loc în fiecare seară în faţa Parlamentului, a adunat vineri mii de persoane, potrivit jurnaliştilor AFP, şi era de aşteptat să continue în timpul nopţii.

Tensiunile ar putea fi amplificate sâmbătă, ziua în care Visul Georgian intenţionează să îl aleagă noul preşedinte al Georgiei - fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului.

Un miting a fost deja anunţat pentru dimineaţă în faţa Parlamentului, unde un colegiu electoral controlat de partidul de guvernământ urmează să îl desemneze în urma unui vot boicotat de opoziţie.

Salome Zourabișili, președinta Georgiei, care dispune de prerogative limitate anunţase anterior că va refuza să îşi predea mandatul până la organizarea de noi alegeri legislative.

Vineri, într-o conferinţă de presă, președinta a declarat că numirea preşedintelui în ziua următoare este o „parodie” şi ar fi „neconstituţională” şi „ilegitimă”.

Într-un mesaj video, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa este alături de „dragii săi prieteni georgieni” în „aspiraţiile lor europene şi democratice”.

Georgia nu poate spera să progreseze pe drumul său european dacă demonstraţiile paşnice sunt reprimate printr-o utilizare disproporţionată a forţei, dacă organizaţiile societăţii civile, jurnaliştii şi membrii partidelor de opoziţie sunt hărţuiţi”, a adăugat el.

În timpul primelor două săptămâni de demonstraţii, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa adunările zilnice de mii de persoane. Unii protestatari au folosit artificii împotriva poliţiei.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 400 de demonstranţi au fost arestaţi, dintre care cel puţin treizeci au fost acuzaţi de infracţiuni penale cu sancţiuni severe.

Numeroase cazuri de violenţe ale poliţiei împotriva demonstranţilor şi jurnaliştilor au fost documentate de ONG-uri şi de opoziţie, o represiune denunţată de Statele Unite şi de europeni.

Visul Georgian susţine că opoziţia este responsabilă pentru violenţe, subliniind că manifestaţiile au fost mai calme de câteva zile. Raidurile poliţiei au dus la confiscarea unor cantităţi mari de artificii şi la arestarea mai multor lideri ai opoziţiei.

Vineri, Washingtonul a anunţat că a impus o interdicţie de viză pentru 20 de persoane acuzate de „subminarea democraţiei” în Georgia, inclusiv miniştri şi parlamentari în funcţie.

Deşi nu a fost încă ales, legitimitatea lui Kavelaşvili a fost deja pusă la îndoială de experţi în drept constituţional. Acest lucru se datorează faptului că Parlamentul a ratificat mandatele reprezentanţilor aleşi, încălcând legea, care impunea ţării să aştepte o hotărâre judecătorească privind cererea preşedintei Salomé Zourabichvili de anulare a rezultatelor alegerilor din octombrie.

Georgia se confruntă cu o criză constituţională fără precedent”, a declarat pentru AFP Vahtang Hmaladze, unul dintre autorii Constituţiei georgiene, adăugând că „ţara se află fără parlament legitim şi fără putere executivă, iar următorul preşedinte va fi la fel de ilegitim”.

Pentru unii demonstranţi, alegerile de sâmbătă nu vor schimba nimic. Mihail Kavelaşvili „va fi ales, iar noi vom manifesta din nou”, spune Mariam Kevlishvili, o tânără de 28 de ani, cu steagul georgian la gât. Femeia consideră că „violenţa vine doar din partea guvernului”, care va fi „considerat responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă afară”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune