Aderarea României la Schengen scoasă din discuţiile UE. Consiliul JAI a fost anulat. Vezi din ce state UE a venit opoziţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) programat pe 19 septembrie şi care ar fi putut discuta extinderea Schengen cu România şi Bulgaria a fost anulat, au precizat pentru Adevarul Europa, diplomaţi europeni care au mai precizat că nu era nicio şansă pentru un consens asupra acestei decizii contrar anunţurilor făcute de ministrul de Externe Titus Corlăţean la Bucureşti.

"Germania a spus clar că se opune. Au fost voci importante care au spus că nu este momentul oportun, având în vedere criza politică din România", au precizat sursele citate care au indicat că nici poziţia Olandei nu s-a schimbat la care s-a adăugat şi opoziţia Belgiei care este în plină campanie electorală.

Varianta scoaterii acestui subiect de pe agenda a fost indicată de diplomaţi străini încă din luna iulie, aşa cum a relatat Adevarul Europa.

Potrivit mai multor surse, autorităţile de la Bucureşti ştiau despre scoaterea de pe agendă a acestei teme pentru că, de regulă, atunci când nu există consens diplomaţii europeni apreciază că este mai bine pentru statele membre care au interes în cauză să amâne discuţia decît să treacă la un vot care nu va fi favorabil.

Următorul Consiliu JAI va avea loc în luna octombrie. Ministrul român al Afacerilor Externe Titus Corlăţean a anunţat la începutul acestei săptămâni, după ce în weekend a avut întâniri la nivel de miniştrii de externe ai UE la Paphos (Cipru) că România îşi menţine obiectivul de a avea Schengen pe agenda. El a şi menţionat că avut discuţii cu omologii săi din Olanda şi Germania. Vezi declaraţiile oficiale ale MAE care încearcă să prezinte la Bucureşti situaţia cu totul altfel

UPDATE. Potrivit diplomaţilor europeni, există şanse minime ca o decizie favorabilă României şi Bulgariei să fie luată în această toamnă. Niciun reprezentant al vreunui stat membru nu a făcut oficial legătura cu rapoartele MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie).  De asemenea, oficiali de la Sofia nu au fost neapărat enervaţi de această situaţie.

Ce spun experţii: care sunt perspectivele

Decuplarea României de Bulgaria nu este posibilă, aşa cum au arătat precedentele situaţii din negocierile pentru aderarea celor două ţări la spaţiul fără frontiere. Un raport al Centrului Român pentru Politici Europene explică în detaliu de ce din punct de vedere tehnic separarea aderării celor două state nu este posibilă

În cazul în care ar dori separarea de România, Bulgaria ar întâmpina două obstacole majore: (1) procedurile de decuplare sunt extrem de greoaie și costisitoare (2) e foarte probabil ca parcursul sa-i fie blocat datorită faptului că principala presiune migraționistă este pe ruta Turcia - Grecia, ceea ce o implică direct.

Bulgaria și România doresc să adere la Schengen cu granițele aeriene și maritime. România are neașteptate probleme cu statul de drept iar ultimul raport tehnic pe MCV al Bulgariei nu a fost unul pozitiv. Un motiv real, despre care nu se vorbește în contextul amânării primirii României și Bulgariei, este dat de situația Greciei care se confruntă cu probleme de imigrație ilegală ce par de nedepășit și pe care nu le poate controla.

Perspective

Pe termen scurt (anul 2012 - primăvara 2013), aderarea celor două țări nu pare probabilă. În acest moment calendarul mai probabil indică toamna 2013 - primăvara 2014 cu granițele aeriene și maritime. În cursul anului 2015 se va pune problema aderării și cu granițele terestre, până atunci Statele Membre beneficiind de un instrument legislativ suplimentar de protecție împotriva migrației ilegale.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”