China susține că balonul de deasupra SUA este un „dirijabil de natură civilă” deviat accidental

0
Publicat:

  China a declarat vineri că un „dirijabil” care zboară deasupra Statelor Unite este pentru cercetări civile meteorologice şi alte scopuri ştiinţifice, şi şi-a exprimat regretul pentru faptul că acesta a deviat de la traiectorie, pătrunzând în spaţiul aerian american, transmite Reuters. 

„China regretă că dirijabilul a deviat spre Statele Unite”. Foto: Arhivă

  Oficiali americani au afirmat joi că un balon spion chinez zboară de câteva zile deasupra teritoriului Statelor Unite, în ceea ce ar fi o acţiune îndrăzneaţă înaintea vizitei plănuite a secretarului de stat Antony Blinken la Beijing. 

Într-un comunicat emis vineri seară, Ministerul de Externe chinez a mai afirmat că va continua să menţină comunicarea cu Statele Unite pentru a gestiona în mod corespunzător situaţia ivită pe neaşteptate, scrie Agerpres.

 „Dirijabilul este din China şi este de natură civilă, utilizat pentru cercetări meteorologice şi alte cercetări ştiinţifice. Din cauza influenţei curenţilor de aer vestici şi a capabilităţii sale de control limitate, dirijabilul a deviat de la cursul intenţionat”, a transmis ministerul chinez. 

China regretă că dirijabilul a deviat spre Statele Unite din greşeală din cauze de forţă majoră. China va continua să menţină comunicarea cu partea americană pentru a gestiona în mod corespunzător acest accident”, afirmă comunicatul de la Beijing.   

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie