China nu a consultat Kievul când şi-a pregătit planul de pace, spune un înalt oficial ucrainean

0
Publicat:

Guvernul chinez nu a consultat Kievul în procesul de pregătire a planului său de pace pentru Ucraina, care ar trebui să fie lansat în această săptămână, a declarat miercuri un înalt oficial ucrainean, transmite AFP.

FOTO Profimedia

"China nu ne-a consultat", a spus oficialul ucrainean, care a făcut aceste declaraţie sub protecţia anonimatului pentru mai multe instituţii de presă, inclusiv AFP.

Beijingul a promis că va face publică propunerea sa de "soluţie politică" săptămâna aceasta, care marchează un an de la războiul declanşat de Rusia în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, care s-a întâlnit cu Wang Yi, directorul Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez în Germania, a dezvăluit marţi la Bruxelles că acesta din urmă "l-a informat despre elementele cheie ale planului de pace chinez".

"Aşteptăm să primim acest text pentru a-l studia în detaliu, pentru că nu putem trage concluzii doar după o prezentare orală", a adăugat Kuleba.

Ministrul a asigurat ulterior, la ONU, că propunerea de pace a Kievului în zece puncte rămâne "prioritatea numărul unu" pentru Ucraina."Suntem gata să discutăm cu cei care au idei, alte idei care ne pot ajuta să atingem acest obiectiv", a spus el.

La rândul său, înaltul oficial ucrainean a avertizat miercuri că niciun plan de pace nu trebuie să treacă de "liniile roşii" stabilite de Kiev, inclusiv concesii teritoriale făcute Rusiei, care ocupă teritorii din estul şi sudul Ucrainei, în special peninsula Crimeea."Pentru Ucraina, liniile roşii sunt principiile Cartei ONU, inclusiv respectarea integrităţii teritoriale ucrainene", a spus oficialul ucrainean."Nu va fi nicio negociere pe niciun teritoriu ucrainean, preşedintele (Zelenski) a precizat deja acest lucru", a avertizat el.

Aliat apropiat al Rusiei, China nu a susţinut sau criticat niciodată în mod public invadarea Ucrainei, exprimându-şi în mod repetat sprijinul pentru Moscova în faţa sancţiunilor occidentale. Beijingul a cerut însă, de asemenea, în repetate rânduri, respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, în timp ce Rusia revendică anexarea a cinci regiuni ucrainene.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”