VOX POP Ce înseamnă pentru bucureşteni masa în familie: „Este momentul nostru de linişte, de relaxare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masa în familie contribuie la consolidarea familiei, oferind, printre altele, un mediu în care membrii se simt protejaţi şi mult mai deschişi spre comunicare, sunt de părere specialiştii. I-am întrebat pe bucureşteni dacă şi de ce este important pentru ei să ia masa alături de cei dragi.

Un studiul naţional, realizat de brandul Delikat, arată că 83% dintre români sunt conştienţi că mesele în familie sunt importante şi spun că acestea îi fac să se simtă împliniţi (73%), fericiţi (72%), încrezători (61%), relaxaţi şi liniştiţi (58%).

Reporterii „Adevărul“ au mers pe străzile Capitalei pentru a afla ce beneficii cred bucureştenii că aduc mesele în familie. Cele mai importante şi cel mai des menţionate au fost îmbunătăţirea comunicării între membrii familiei şi oportunitatea de a petrece timp împreună.

„Este cel mai important moment de socializare. Noi, ca popor, nu prea avem acest exerciţiu de a spune ce simţim, de a ne exprima sau de a ne povesti întâmplările petrecute peste zi. Cred că este un moment foarte important“, ne-a declarat o bucureşteancă.

Masa în familie, moment de linişte şi relaxare

„Este momentul nostru de linişte, de relaxare în familie. Este foarte important pentru orice familie să îşi ia un moment de pauză pentru a mânca împreună la finalul zilei. La noi în familie tot timpul se ia masa împreună“, a mărturisit un cuplu.

Potrivit studiului, cina este masa principală de familie în timpul unei săptămâni, care, în comparaţie cu micul dejun şi masa de prânz, este o masă proaspăt gătită, de obicei conţinând tipuri mai grele de alimente (cum ar fi carne şi cartofi prăjiţi). Cina cu toată familia este, de asemenea, un moment în care membrii familiei vorbesc despre modul în care a decurs ziua lor, comunică, fac planuri.

Weekend-urile sunt pentru mesele în familie – caracterizate prin mese gătite la domiciliu, care sunt mai elaborate, conţin mai multe feluri de mâncare, inclusiv desert.

„Duminica, grătarul şi strângerea tuturor în jurul mesei sunt obligatorii“, a recunoscut o mămică.

Copiii se dezvoltă mai frumos dacă iau masa în familie

Majoritatea aduce în discuţie şi faptul că mesele în familie sunt deosebit de importante mai ales pentru cei mici, fiind de părere că reprezintă o ocazie bună pentru educarea copiilor şi contribuie la dezvoltarea sănătoasă a acestora.  De altfel, şi studiul arată că familiile cu copii conştientizează importanţa meselor în familie.

„În mare măsură, masa în familie este importantă pentru că discutăm, povestim ce-am făcut, după care facem planuri pentru a doua zi. E mare lucru, mai ales pentru copil“, o tânără mămică.

„Când ai copii trebuie să ştie că este o regulă, o tradiţie. E foarte important, atunci se încheagă mai bine familia. Şi copiii sunt altfel...“, ne-a declarat o bunică.

De asemenea, bucureştenii s-au arătat încântaţi de o eventuală Zi Naţională a Mesei în Familie, unul dintre obiectivele campaniei Delikat pe care „Adevărul“ o salută şi o susţine.

VOX POP Ce înseamnă pentru bucureşteni masa în familie: „Este  momentul nostru de linişte, de relaxare“

Cum arată masa ideală la români

Potrivit studiului, 67% dintre români iau mesele în familie în fiecare zi şi un număr foarte mare (83%) crede că mesele în familie sunt importante. Cei cu vârste între 46 şi 65 ani consideră mai mult decât categoria celor tineri (18-45 ani) că mesele în familie sunt importante (89% vs. 78%).

De asemenea, seniorii şi cei de vârstă mijlocie (46-65 de ani) iau mai des masa în familie în weekend decât media: 94% vs. 83%.

Masa ideală este cea care implică toţi membrii familiei în procesul de pregătire. Preparatele sunt în continuare gătite în principal de femei, bucătăria este încă domeniul femeilor, deşi se poate observa o tendinţă a bărbaţilor de a se implica în procesul de gătit - dincolo de celebrul grătar.

La pregătirea mesei participă de regulă şi copii, mai ales fetele, iar gătitul împreună este văzut ca o modalitate de a extinde timpul petrecut în familie, dincolo de a mânca împreună.

La studiul realizat de Delikat au participat 640 de persoane (50% femei şi 50% bărbaţi) cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, dintre care 59% cu studii superioare. 

O iniţiativă Delikat în parteneriat cu Adevărul pentru susţinerea meselor în familie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani