VIDEO Primul satelit românesc în spaţiu, GOLIAT, s-a separat cu succes de racheta Vega

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul satelit românesc în spaţiu, GOLIAT, a fost lansat la ora 12, ora României, împreună cu racheta europeană Vega, de la cosmodromul din Guyana Franceză. Conform Agenţiei Spaţiale Române, la ora 13.10, GOLIAT s-a separat cu succes de rachetă.

GOLIAT este un cub cu laturi de 10 centimetri şi greutate de un kilogram, conceput şi dezvoltat de către Agenţia Spaţială Română, împreună cu Instititul de Ştiinţe Spaţiale, între 2005 şi 2007. Misiunea are un caracter educaţional şi experimental, microsatelitul fiind primul trimis vreodată de ţara noastră, scopurile acestuia nefiind prea măreţe, ci pur şi simplu de încercare.

Vezi filmarea de la decolarea inaugurală a rachetei Vega

Trei sisteme integrate

Satelitul va îndeplini trei funcţii de cercetare în spaţiu, având integrate sisteme specifice. Astfel, CICLOP este o cameră de observare a Terrei cu o rezoluţie de trei megapixeli. Deşi aceasta pare mică, în spaţiu, camerele performante sunt foarte sensibile, după cum a declarat şeful Agenţiei, Marius Piso, iar o fotografie din spaţiu „călătoreşte" până la centrele de la Măgurele şi Mărişel (Cluj) în aproximativ o săptămână.

Al doilea sistem este Dose-N, un detector de radiaţii nucleare. Acesta are ca obiectiv măsurarea dozei totale de radiaţii în puncte multiple ale orbitei satelitului, pentru a caracteriza mediul de particule nucleare între 300 şi 1450 de kilometri atitudinii. Scopul misiunii îl reprezintă o mai bună cunoaştere a condiţiilor aşteptate pe orbită.

Ultimul sistem se numeşte SAMIS şi este un detector de micrometeoroizi. Miliarde de particule de praf cu dimensiuni de ordinul micrometrilor orbitează planete, iar SAMIS le va studia.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video