VIDEO Metodă extremă de a trata cancerul: un predicator loveşte cu picioarele în faţă bolnavii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Predicatorului i s-a interzis practicarea metodei în Marea Britanie

Todd Bentley, un predicator canadian pretinde că poate vindeca boli grave precum cancerul lovindu-şi pacienţii în faţă. Metoda i-ar fi fost "sugerată" de Sfântul Duh.

Predicatorul evanghelist, care s-a stabilit în SUA, propune bolnavilor de cancer o metodă de tratament extrem de violentă, scrie cotidianul britanic Daily Mail. Într-unul dintre spectacolele sale, Bentley a tratat un bărbat care pretindea că are cancer de colon lovindu-l puternic cu genunchiul în stomac. Bărbatul a căzut pe podea, sfâşiat de durere. Un alt „pacient" a fost lovit atât de violent, încât şi-a pierdut un dinte.

Predicatorul, care este tatuat pe o mare parte din suprafaţa corpului, a explicat într-un material video care apare pe Youtube de ce a recurs la acest tratament extrem: „Mă gândeam de ce puterea lui Dumnezeu nu se face simţită. Şi El a spus: «Pentru că nu ai lovit femeia aceea în faţă» Când o bâtrână se ruga chiar în faţa scenei, Sfântul Duh mi-a vorbit. Darul credinţei s-a pogorât asupra mea. El a spus: «Loveşte-o în faţă cu ghetele de motociclist». M-am apropiat de ea şi «bam»! Şi imediat cum gheata i-a atins nasul, femeia a simţit puterea lui Dumnezeu".

Trecutul predicatorului în vârstă de 36 de ani este controversat. La 15 ani, el a fost acuzat că ar fi agresat sexual un băieţel de 7 ani, iar mai târziu a devenit dependent de droguri. Lui Bentley i-a fost interzis de curând să-şi susţină spectacolele în Marea Britanie, autorităţile motivând că metodele lui sunt prea violente. 

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă