VIDEO Mai multe destinaţii într-una singură: Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al 17-lea volum din colecţia National Geographic Traveler apare mâine împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 13,99 lei. „Ţara Piramidelor“, considerată drept cea mai veche destinaţie turistică din lume, ne este dezvăluită pe parcursul a 385 de pagini de istorie, cultură şi sfaturi de călătorie.

Egiptul a devenit o atracţie pentru turişti începând cu jumătatea secolului al XIX-lea şi este recunoscut pentru piramide şi pentru epocile faraonilor, care au făcut ca ţara să prospere.

Realizările egiptenilor antici, precum piramidele sau Marea Sală Hipostilă de la Karnak, surprind de fiecare dată turiştii şi fac concurenţă celor mai înalţi zgârie-nori. Iar interesul pentru Egipt este departe de a se stinge.

În prezent, măreţia aparte a ţării atrage vizitatorii şi prin splendidele staţiuni aşezate de-a lungul coastei Mării Roşii. Călătoria poate începe în capitala Cairo, unde pot fi vizitate piramidele din Gizeh şi Sfinxul. Marea Piramidă a lui Keops este prima dintre cele trei piramide şi este cea mai mare construită vreodată, acoperind 5,3 hectare. Este singurul monument rămas din cele şapte minuni ale lumii antice.

Obiective turistice

Tot în Cairo se poate vizita Muzeul Egiptean din Piaţa Tahrir, unde poate fi admirată Colecţia Tutankhamon din Sala Mumiilor. Potrivit ONU, Cairo este cea mai populată zonă urbană din lume, numărul locuitorilor situându-se între 13 şi 17 milioane, în oraş locuind aproximativ un sfert dintre egipteni.

Călătoria în Egipt poate fi continuată în Luxor, la peste 700 de kilometri sud de Cairo, unde poate fi vizitat Templul din Luxor, iar, în apropiere, puteţi merge să vedeţi complexul de temple de la Karnak şi mormintele din Valea Regilor.

Egiptul este o destinaţie turistică pe tot parcursul anului, dar noiembrie-ianuarie este sezonul turistic de vârf. Vara este caniculă şi, prin urmare, sunt de evitat călătoriile în iunie, în iulie sau în august. Egiptul are ceva de oferit şi amatorilor de scufundări sau de plajă - Sharm el-Sheikh sau Hurghada, dar şi admiratorilor deşertului: aceştia pot alege un circuit al celor cinci oaze vestice, pornind din Cairo sau din Luxor, iar aventurierii pot încerca un safari în inima Saharei, la celebrul Gilf al-Kebir. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”