VIDEO Burj Khalif: cu 828 de metri mai aproape de cer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dubaiul s-a gătit de sărbătoare pentru a inaugura cea mai înaltă clădire din lume. Turnul botezat iniţial Burj Dubai a fost redenumit Khalifa, după numele suveranului de la Abu Dhabi, emirat care a împrumutat Dubaiul cu 10 miliarde de dolari.

Mohammad ben Rached Al Maktoum, şeicul Dubaiului, a fost cel care a deschis, luni seară, ceremonia cu jocuri de lumini, apă şi artificii, care a inaugurat cea mai înaltă clădire din lume, de 828 de metri, potrivit AFP. În cuvântarea ţinută, şeicul a redenumit turnul Burj Khalifa, după şeicul Khalifa ben Zayed Al Nahyane, preşedintele federaţiei Emiratelor Arabe Unite, din care face parte Dubai. Khalifa este şi suveran al emiratului Abu Dhabi, care a scăpat Dubaiul de datorii în decembrie, printr-un împrumut de urgenţă de 10 miliarde de dolari. Vezi aici imagini de la inaugurare.

Vezi aici FOTOGALERIE.

Arhitecţii proiectului, de la firma Skidmore, Owings & Merrill din Chicago, au catalogat turnul drept „un îndrăzneţ simbol global care va fi un model pentru centrele urbane ale viitorului". Compania, citată de CNN.com, consideră că tehnicile folosite pentru a ridica turnul Burj la o înălţime-record vor face posibilă construcţia unor structuri şi mai înalte în viitor.

Inovaţie în design şi eleganţă

Potrivit criticul de arhitectură de la „Chicago Tribune", Blair Kamin, Burj reprezintă un pas înainte în special în ceea ce priveşte designul clădirilor din Dubai. Este un zgârie-nori „ridicol de înalt, dar impecabil sculptat şi detaliat cu eleganţă", care însumează cum nu se poate mai bine filosofia „cu cât mai înalt cu atât mai bine" a şeicului Mohammed bin Raşid al Maktoum şi a dezvoltatorului proiectului, Emaar Properties.

Turnul seamănă cu un castel de nisip uriaş care s-a ridicat până la cer dintr-un loc care cu doar şase ani în urmă era un deşert. Acum este un cartier întreg, un proiect de 20 de miliarde de dolari care include cel mai mare mall din lume, cel mai înalt turn cu apartamente, birouri şi un hotel Armani, dar şi un lac şi o fântână care aruncă jeturi de apă la peste 150 de metri în aer, pe ritmuri muzicale.

Trebuie să te întrebi «de ce construim toate astea?» Pentru a le îmbunătăţi calitatea vieţii şi a readuce zâmbetul pe feţele oamenilor şi cred că trebuie să continuăm să facem asta", a spus preşedintele Emaar, Mohamed Alabbar, la ceremonia de inaugurare. „Crizele vin şi trec", a adăugat Alabbar. „Noi construim pentru anii care vor veni. Trebuie să avem speranţă şi optimism".

Scepticismul investitorilor

Investitorii nu sunt însă de aceeaşi părere. „Cei care au cumpărat pentru a închiria mai departe vor întâmpina dificultăţi, deoarece puţine companii pot justifica în ziua de azi cheltuieli suplimentare pentru lux", spune un expert intervievat de Bloomberg. Rata de ocupare la Burj Khalifa ar putea ajunge la maximum 75% în acest an, spaţiile de birouri urmând să fie cele mai „goale", din cauza condiţiilor impuse de efectele crizei mondiale.

Preţurile locuinţelor din turnul Burj Khalifa au scăzut de la 2.700 de dolari pe metru pătrat în 2008 la mai puţin de 1.350 de dolari pe metru pătrat în prezent, declin corespunzător cu scăderea medie de 52% a preţurilor pe piaţa imobiliară din Dubai.

Potrivit şefului departamentului de cercetare al companiei de servicii financiare UBS AG din emirat, această inaugurare reprezintă momentul culminant al Dubaiului, nu doar al dezvoltatorului de proiect. „Este probabil finalul mega-proiectelor din Dubai pentru următorii ani când emiratul va încerca să-şi raţionalizeze resursele şi să-şi stabilizeze economia", spune expertul Saud Masud.

În cei cinci ani de lucrări, piaţa imobiliară din Dubai a trecut de la cea mai performantă din lume la cea mai sever afectată de criză. Datoriile uriaşe contractate de emirat pentru finanţarea „boom-ului" imobiliar şi transformării micului stat arab într-un centru financiar şi comercial global au adus companiile de stat şi guvernul aproape de a intrat în incapacitate de plată.

Rata de ocupare la Burj Khalifa ar putea ajunge la maximum 75% în acest an

Distracţiile de la Burj

Complexul include cinci hoteluri, un mall, 150 de restaurante şi 1.200 de magazine. În plus, există şi pârtie de schi, un patinoar de dimensiuni olimpice, un acvariu, un parc tematic şi un uriaş „orăşel" al copiilor.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort