Un regim sărac în carbohidraţi te ajută să dai jos 10 kilograme, în trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dietă săracă în carbohidraţi i-ar putea ajuta pe obezi şi pe supraponderali să piardă cel puţin 10 kilograme în greutate, în decursul a trei ani, potrivit Press Association.

Vestea şi mai bună este că, pe termen lung, beneficiile pentru sănătate ar putea fi şi mai mari, susţin unii oameni de ştiinţă după analizarea numărului de calorii arse prin diverse alte diete.

Autorii lucrării, publicată în jurnalul ştiinţific BMJ, şi citaţi de agerpres.ro, au descoperit că o scădere a proporţiei de carbohidraţi consumaţi conduce la cel mai mare număr de calorii arse.

La studiu au participat 234 de adulţi supraponderali din SUA cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani.
În ce a constat studiul

Timp de zece săptămâni subiecţii au urmat o dietă hipocalorică, 164 dintre ei pierzând cel puţin 10% din masa corporală totală.

Participanţii au fost împărţiţi ulterior în trei grupuri, care au avut în următoarele douăzeci de săptămâni o alimentaţie hipercalorică, moderat calorică şi respectiv hipocalorică.

Fiecare dintre participanţii la studiu a avut la dispoziţie mese gata preparate, cu un procent similar de proteine şi grăsimi. Echipa de cercetători a monitorizat greutatea şi consumul de energie al participanţilor pentru a afla numărul caloriilor arse şi au descoperit că numărul caloriilor arse a fost semnificativ mai mare în cazul subiecţilor care urmau o dietă săracă în carbohidraţi în comparaţie cu cei cu o alimentaţie cu o cantitate mai mare de carbohidraţi.

Participanţii care urmau o dietă săracă în carbohidraţi au ars cu 209 - 278 kilocalorii mai mult în comparaţie cu cei care urmau o alimentaţie bogată în carbohidraţi.

„În cazul în care acest efect persistă - şi nu am observat o atenuare de la 10 la 20 de săptămâni - s-ar traduce printr-o pierdere din greutate estimată la 10 kilograme după trei ani în cazul unui bărbat obişnuit, de 30 de ani, cu înălţimea de 178 centimetri“, au notat autorii studiului.

Cercetătorii, care au prezentat aceste concluzii în cadrul conferinţei „ObesityWeek 2018“ desfăşurată în Tennessee, Statele Unite, au conchis: „Compoziţia alimentelor pare să influenţeze consumul energetic independent de greutatea corporală. O dietă cu încărcătură glicemică redusă şi bogată în grăsimi ar putea facilita menţinerea pierderii din greutate dincolo de abordarea tradiţională concentrată pe restricţionarea aportului energetic şi încurajarea activităţii fizice“.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant