Trucuri care te ajută să slăbeşti rapid. Cum au reuşit alţii să dea jos din kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mersul la sală te ajută să dai jos din kilograme şi să cunoşti oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine

Vechea poveste. Îţi propui să mai dai jos din kilograme şi pentru asta ajungi să-ţi numeri fiecare calorie în parte, pentru ca apoi să înghiţi aproape pe nemestecate şi fără să-ţi dai seama o brioşă la cafea, o gustare ceva mai încolo şi tot aşa. Ce e de făcut?

Americanca Marissa Lippert, autoarea unei cărţi despre cei care trişează dietele, a adunat de la cititori şi a dat publicităţii metodele prin care aceştia susţin că au reşit să scape de nesuferitele kilograme.

Iată câteva dintre ele:

Renunţă la gustările sărate. Aruncă-le din dulapul tău. Dacă vei râvni la o pungă cu aşa ceva sau la un baton de ciocolată va trebuie să te deplasezi până la magazine ca să-ţi procure astfel că s-ar putea să-ţi piară cheful.

Mic dejun de doar 300 de calorii. O felie de pâine prăjită cu unt pe ea potoleşte senzaţia de foame şi reduce nevoia de gustări pe durata întregii zile. Astfel, întrun an se poate pierde circa 30 din numărul de kilograme

Pauzele de publicitate TV pot fi transformate în minişedinţe de exerciţii fizice. Orice moment este bun pentru a face puţină mişcare. De ce nu şi pauzele de reclamă de la TV? Poţi arde în acest fel câteva calorii bune, în timp ce mintea îţi rămâne liberă, ca să nu mai spunem că muşchii vor fi tonifiaţi.

Renunţă la fumat şi mergi la sală. Cu ajutorul unui antrenor profesionist, în trei luni poţi pierde 16 kilograme.

Ia cu tine la sală telefonul şi căştile. Te energizează,  aşculţi muzica preferată şi mai pierzi şi din greutate. Ce vrei mai mult! În două luni poţi pierde 6 kilograme.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare