Teoria disonanţei cognitive: De ce acţionăm împotriva convingerilor noastre?

Cercetătorii s-au întrebat de ce acţiunile noastre nu sunt întotdeauna în concordanţă cu felul în care gândim, iar astfel s-a născut una dintre cele mai populare teorii din psihologia socială: teoria disonanţei cognitive a lui Festinger.

Studiul clasic al disonaţei cognitive a fost publicat de Festinger şi Carl Smith în anul 1959. Ei au vrut să testeze ce se întâmplă atunci când oamenii nu acţionează în conformitate cu covingerile lor.

 Astfel, participanţii la un studiu au fost puşi să rezolve o sarcină plictisitoare: să mute 48 de ţăruşe la 45 de grade, în sensul acelor de ceasornic şi, de îndată ce teminau, să o ia de la capăt şi să mute fiecare ţăruş cu încă 45 de grade. Atunci când participanţii au crezut că studiul s-a terminat, ei au fost rugaţi să explice procesul şi următorului subiect.

Toţi au fost de acord să îi explice următorului procesul, însă ceea ce nu ştiau era că următorul participant era un confederat al persoanei care dezvoltase experimentul, informează BBC News. 

Participanţii au fost plătiţi cu un dolar, 20 de dolari sau nu au fost plătiţi deloc. După ce au explicat ce au fost nevoiţi să facă, participanţii studiului au răspuns la câteva întrebări legate de cum li s-a părut experimentul.

La momentul respectiv, psihologii au bănuit că cei recompensaţi cu 20 de dolari ar fi cei mai afectaţi, pentru că, în general, sentimentele oamenilor sunt modelate de recompense. De fapt, cei care au fost plătiţi cu 20 de dolari au avut acelaşi sentiment ca aceia care nu au primit nicio recompensă. 

În schimb, cei care au primit un dolar pentru participarea la experiment au declarat că experienţa a fost una plăcută. Ei au judecat experimentul ca fiind mai important din punct de vedere ştiinţific şi au avut cea mai mare dorinţă de a participa pe viitor la studii similare.

Disonanţa apare între acţiunile participanţilor şi părerea lor despre ei înşişi.

Oamenii care au fost plătiţi cel mai bine pot invoca motivul banilor atunci când le spun următoarei persoane că experimentul este unul distractiv. Motivul financiar nu se aplică, însă, în cazul celor care au primit un dolar, pentru că i-ar făcea să se simtă lipsiţi de valoare. 

În cazul în care acţiunile sau credinţele noastre există dintr-un motiv prea complex, prea ruşinos sau prea greu de articulat în cuvinte, atunci avem posibilitatea să ne schimbăm convingerea, de altfel validă, cum ar fi inutilitatea şi caracterul plictisitoar al unei cerinţe ca cea de mai sus.

Entuziaştii disonanţei cognitive afimă că acesta este motivul pentru care, atunci când oamenii sunt forţaţi să îşi apere un anumită poziţie şi să spună că este datoria lor să facă un anumit lucru, ajung, într-un final, să şi creadă lucrul respectiv.

Teoria disonanţei cognitive poate fi răspunsul şi în cazul serviciilor militare care au ritualuri bizare de pedepsire a membrilor săi.

Este mult mai reconfortant să te gâdeşti că ritualul a meritat, asta cu cât consideri mai cu mult că grupul căruia aparţii este unul de valoare.