Plăcerea de a vorbi despre propria persoană sau cum deschiderea de sine creează o senzaţie de bine

Oamenii sunt animale sociale. Ne petrecem o mare parte din timp comunicând cu semenii noştri, subiectele de discuţie fiind dintre cele mai diverse: de la planuri de viitor, la glume sau la amintiri din trecut şi viziuni asupra viitorului, adică un schimb de idei şi o răspândire de informaţii. Dar subiectul preferat rămâne întotdeauna propria persoană.

Capacitatea de a comunica a jucat un rol central nu doar în supravieţuirea speciei noastre, ci şi în evoluţia ei, scrie „Huffington Post“.

Există însă o întrebare: în ce scop foloseşti această unealtă extrem de puternică, aşa cum este caracterizată comunicarea? Conversaţiile îţi servesc drept căi de acces spre idei şi experienţe noi? Sau preferi să vorbeşti cu tine însuţi?

Deşi comunicarea se vrea a fi un model bidirecţional de transmitere a informaţiilor, care presupune şi existenţa unui feedback, majoritatea oamenilor preferă să vorbească mult mai mult cu şi despre sine. În medie, 60% din conversaţiile oamenilor se desfăşoară cu ei înşişi, iar proporţia creşte până la 80% atunci când comunicarea se face prin intermediul platformelor de social media, cum ar fi Twitter sau Facebook.

Dar oare de ce, când există o diversitate de idei şi de subiecte de discutat, oamenii aleg să vorbească, în cea mai mare parte a timpului, cu şi despre ei înşişi? Explicaţia pare să fie una foarte simplă: pentru că trezeşte un sentiment de plăcere, arată cele mai recente studii.

Motivaţia şi recompensa deschiderii de sine

Pentru a investiga dacă a vorbi cu sine aduce o satisfacţie intrinsecă, cercetătorii de la „Social Cognitive and Affective Neuroscience Lab“ din cadrul Universităţii Harvard, au folosit un aparat cu rezonanţă magnetică prin care se puteau evidenţia zonele cele mai active ale creierului, având ca punct de reper schimbările în fluxul sangvin. Imaginile conturate de aparat au fost corelate cu modificări comportamentale, cercetătorii putând să investigheze legătura dintre comportament şi activitatea neuronală. Oamenii de ştiinţă au fost interesaţi să afle dacă vorbitul cu sine va corespunde cu o creştere a activităţii neuronale în zonele creierului asociate cu motivaţia şi recompensa.

Astfel, cercetătorii au cerut unui număr de 195 de participanţi să vorbească despre gândurile şi trăsăturile de personalitate proprii, dar şi despre ale altora. După exprimarea opiniilor, oamenii de ştiinţă au încercat să afle dacă există o diferenţă semnificativă în activitatea cerebrală în funcţie de cele două subiecte de discuţie.

Din moment ce aceiaşi participanţi au discutat atât subiectele legate de ei înşişi, cât şi cele legate de alţi indivizi, cercetătorii au fost capabili să folosească datele obţinute pentru a compara direct activitatea cerebrală din timpul vorbirii despre sine cu activitatea care se concentra pe altă formă de comunicare. Astfel, au fost remarcate trei regiuni neuronale. Cum era de aşteptat, vorbitul despre sine a declanşat o activitate cerebrală intensă în zona cortexului prefrontal medial, zonă asociată cu autoaprecierea. În schimb, celelalte două zone ale creierului identificate în experiment nu au fost, până la acel moment, identificate cu gândirea despre propria persoană: este vorba despre nucleus accumbens şi zona ventrală tegumentală, ambele componente ale sistemului dopaminergic, structură ce eliberează dopamina, o substanţă care transmite informaţia între neuroni.

Aceste două zone ale creierului sunt asociate, în general, cu senzaţiile de recompensă, de plăcere şi motivaţie, declanşate de factori externi precum sexul, drogurile sau mâncarea gustoasă. 

Trădează o lipsă de atenţie?

Chiar şi aşa, experimentul a omis un detaliu. Deşi participanţii au dezvăluit informaţii despre ei înşişi, nu este clar dacă aceştia erau atenţi la ce spuneau sau dacă dădeau atenţie cercetătorilor cu care vorbeau. Totuşi, stimulii de recompensă şi motivaţie produşi de vorbitul despre sine pot să fie declanşaţi de divulgarea informaţiilor personale unor necunoscuţi sau pot să fie un rezultat al centrării, mai mult, pe propria persoană.

Pentru a putea distinge între aceste două posibilităţi, cercetătorii au efectuat un alt experiment de monitorizare. În acest caz, participanţilor li s-a cerut să-şi aducă un prieten sau o rudă alături de ei în laborator, cărora li s-a cerut să aştepte într-o cameră alăturată în timp ce participanţii răspundeau la întrebări.

La fel ca şi în primul studiu, subiecţii au răspuns la întrebări despre opiniile şi atitudinile proprii, dar şi ale altora. Specificul acestui nou studiu a fost că participanţilor li s-a spus, în mod explicit, că răspunsurile lor vor fi transmise mai departe sau vor rămâne private. Tot ceea ce spuneau participanţii era transmis, în timp real, prietenului din camera alăturată, pe când răspunsurile clasificate ca fiind private nu au fost dezvăluite nici măcar cercetătorilor.

Răspunsurile la întrebările legate de propria persoană au dus la o activitate mai intensă a zonelor neuronale asociate cu motivaţia şi recompensa decât răspunsurile la întrebările despre alte persoane. Mai mult, răspunsurile la întrebările transmise mai departe au suscitat o activitate cerebrală mult mai puternică, faţă de cele care au rămas private.

O satisfacţie intrinsecă

Aceste două experimente au demonstrat că deschiderea a produs un nivel ridicat al activităţii cerebrale în zonele asociate cu motivaţia şi cu recompensa, iar introspecţia, gândirea sau vorbirea despre sine în lipsa unui public, a produs, de asemenea, o creştere vizibilă a activităţii neuronale în aceste zone. Deci a vorbi despre sine este intrinsec satisfăcător!