Noaptea e un dascăl bun: ce şi cum putem învăţa în timp ce dormim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă cineva ne-ar sugera să punem muzică sau să aprindem o lumânare parfumată înainte de culcare, ca să ne amintim mai bine a doua zi ceea ce am învăţat mai devreme, probabil că i-am râde în faţă. Totuşi, cercetătorii spun că aceste metode dau roade.

Oamenii de ştiinţă afirmă că există câteva aptitudini surprinzătoare care pot fi consolidate peste noapte – prin ascultarea în timpul somnului a unei anume melodii simple sau prin răspândirea în dormitor a unei miresme distincte.

Deşi nu au identificat deocamdată o soluţie clară, ei spun că au găsit câteva exemple elocvente care arată că această practică este eficientă.
Studiile anterioare au demonstrat faptul că oamenii îşi pot aminti mai uşor locul unde au plasat un obiect, dacă peste noapte ascultă melodia pe care au  auzit-o atunci când l-au pus în acel loc. 

În mod similar, spun specialiştii, pot fi stimulate o serie de aptitudini congnitive.

Învăţarea unor cuvinte străine noi

Într-un experiment recent, cercetătorii au efectuat un studiu asupra unor vorbitori nativi de limba germană care au început să înveţe limba daneză, pornind de la cuvintele de bază. În timp ce persoanele supuse studiului dormeau, li se puneau înregistrări cu cuvintele nou-învăţate peste zi, fără să li se spună acest lucru. Comparativ cu acestea, persoanele participante la studiu cărora nu li se puneau astfel de înregistrări în timpul somnului au identificat şi tradus mai greu cuvintele învăţate.

Pentru a fi siguri că acest lucru funcţionează cu adevărat în timpul somnului,  s-a constituit şi un grup de persoane care ascultau înregistrările cu noile cuvinte învăţate în timpul mersului. Aceste persoane nu au putut să-şi amintească la fel de uşor noile cuvinte învăţate ca persoanele care au ascultat înregistrările în somn.

De ce? Cel mai probabil găsirea răspunsului ne trimite către studierea activităţii cerebrale din timpul somnului, care încetineşte la anumite perioade specifice în timpul nopţii. În timpul acestor perioade de slow-motion, de somn cu unde lente, creierul nostru munceşte din greu, mutând amintirile noastre recente din locul lor de depozitare temporară în locul de depozitare pe termen lung, care se găseşte în cortexul prefrontal.

Atunci când cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a voluntarilor din cadrul studiului, au constatat că subiecţii care au ascultat în timpul somnului înregistrările cu noile cuvinte învăţate au avut peste noapte mai multe perioade de somn cu unde lente, perioade în care creierul mută amintirile din memoria pe termen scurt în cea pe termn lung.

Cu cât mai multe perioade de somn cu unde lente avem, au concluzionat cercetătorii, cu atât mai uşor ne amintim noile cuvinte învăţate.

Ne perfecţionăm abilităţile muzicale

Metoda descrisă poate fi folosită şi în domeniul muzical. Cercetătorii s-au ocupat şi cu studierea unui grup de persoane care învăţau să cănte diverse melodii la chitară, folosind tehnica împrumutată din jocul video Guitar Hero. După ce învăţau o melodie nouă – se duceau să tragă un pui de somn.

Fără ştirea lor, unora dintre participanţi li s-a pus în timpul somnului înregistrarea cu melodia proaspăt învăţată. La trezire, voluntarii au fost puşi să cânte din nou acea melodie. Persoanele care au ascultat înregistrarea cu melodia în timpul somnului, chiar dacă nu îşi aminteau acest lucru, s-au descurcat mult mai bine decât persoanele care nu au ascultat-o.

Ne consolidăm memoria

Oamenii uită o cantitate surprinzător de mare de informaţii, în special cele cu privire la datele şi descrierile pe care le consideră nesemnificative. Creierul nostru foloseşte un sistem special de marcare pentru a distinge între experienţele importante şi cele neimportante. Acele amintiri pe care creierul nostru le etichetează ca fiind „importante“ sunt trimise direct pe partiţia în care sunt păstrate amintirile pe termen lung. Amintirile „neimportante“, pe de altă parte, sunt lăsate în locul de depozitare temporară, unde sunt înlocuite în timp de alte amintiri mai recente.

Ce se întâmplă, însă, în cazul în care creierul etichetează drept „neimportante“ unele amintiri pe care doriţi să le păstraţi?

Cercetătorii au descoperit recent că acele persoane care ascultă un sunet pe care l-au asociat cu o amintire (chiar şi una neimportantă) au reuşit să şi-o reamintească mai uşor.

Iniţial, au cercetat un grup de voluntari care plasau pictograme pe monitorul calculatorului într-un anume loc. Calculatorul a fost programat să scoată un anume sunet pentru fiecare obiect plasat. Plasarea unei pictograme cu o pisică era urmată de un mieunat, plasarea unei pictograme cu un clopoţel era urmată de un clinchet de clopoţel etc. Ulterior participanţii au fost invitaţi să tragă un pui de somn. În timp ce moţăiau, cercetătorii le-au repetat unele dintre sunetele auzite la plasarea pictogramelor, fără ca voluntarii să ştie acest lucru.

Partea ciudată este că acele persoane care au ascultat sunetele (oricare dintre ele) au fost capabile să-şi amintească mai uşor toate obiectele. Cu alte cuvinte, un sunet este în măsură să declanşeze multiple amintiri.

Asemănător acestui studiu este unul efectuat în 2007, în care cercetătorii au folosit simţul mirosului în loc de emiterea diferitelor sunete. S-a constatat că acele persoane care miroseau o uşoară aromă de trandafir în timp ce învăţau ceva, îşi aminteau mult mai uşor ceea ce au învăţat dacă în timpul somnului erau expuse aceleiaşi arome.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți