Metode de renunţare la fumat. Legea care spune că toate pachetele de ţigări trebuie să arate la fel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi fumători analizează lista de metode de renunţare la fumat

Fumatul ar putea fi interzis cel puţin în curţile instituţiilor publice din România, potrivit unui proiect de lege înaintat de un parlamentar PSD.

Australienii şi irlandezii cred că standardizarea pachetelor de ţigări, pe care să nu mai apară logo-ul firmei care l-a produs, pachetul să aibă aceeaşi formă, iar scrisul să aibă fonturi uniformizate, ar putea fi cel puţin o soluţie să nu se mai apuce atât de mulţi tineri de fumat. 

Marea Britanie este o altă ţară care urmează să adopte această măsură. Săptămâna aceasta, parlamentarii britanici au votat legea care impune standardizarea pachetelor de ţigări. 

De partea cealaltă, reprezentanţii companiilor de tutun sunt decise să dea în judecată Marea Britanie, dacă în Camera Lorzilor se decide acceptarea legii. Aceştia spun că nu au fost consultaţi, iar reprezentanţii Institutului britanic de Afaceri Economice arată că apariţia pachetelor standaridazate ar putea favoriza creşterea pieţei negre. 

Metode de renunţare la fumat. Se pregăteşte o lege anti-ţigări şi la noi 

Fumatul ar putea fi interzis cel puţin şi în curţile instituţiilor publice, arată o lege iniţiat de un parlamentar PSD. Deocamdată, senatorii au retrimis legea la Comisia de Sănătate pe motiv că textul ar discrimina fumătorii atunci când se ia în discuţie interzicerea fumatului în toate spaţiile închise, precum restaurantele şi cluburile.

 „În urma numeroaselor mesaje primite de la cetăţeni, am elaborat un proiect de propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, transmite deputatul Aurelia Cristea.

Aceasta spune că motivele care au stat la baza acestor demersuri sunt cele ale „unei mame îngrijorate, care, pe deasupra, este şi deputat şi, implicit, primeşte sesizări din partea cetăţenilor”.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generaţia tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine” ale fumatului pasiv!”, a mai adăugat Aurelia Cristea.

Metode de renunţare la fumat. Pachetele standardizate descurajează posibilii fumători

O echipă de cercetători arată într-o serie de articole ştiinţifice publicate în revista Addiction că pachetele de tutun standardizate i-ar putea descuraja pe cei care doresc să se apuce de fumat. De asemenea, fumătorii ar putea reduce numărul de ţigări fumate. 

Australia a fost prima ţară care a introdus pachetele standaridazate de ţigări. Acestea sunt ambalaje simple, verzi, cu avertismente privind sănătatea şi efecetele negative pe care le are fumatul. 

A doua ţară care are de gând să ia această măsură ar putea fi Marea Britanie. Măsurile legislative care să reglementeze acest lucru ar putea fi puse în aplicare începând cu anul viitor. 

Şeful publicaţiei Addiction, Robert West, spune că ambalajul ţigărilor ar avea un impact important asupra tinerilor potenţiali fumători. 

„Chiar dacă ambalajul standardizat nu ar avea niciun efect asupra fumătorilor actuali şi ar face ca doar unul din 20 de tineri să reziste tentaţiei de a se apuca de fumat în Marea Britanie, tot ar salva circa 2.000 de vieţi pe an”, a precizat West. 

Metdode de renunţare la fumat. Legea care ar putea tăia din fumuri

Cei care sunt pe punctul de a alege din lista de metode de renunţare la fumat mai au un motiv - noua lege antifumat. Ministerul Sănătăţii pregăteşte o reglementare legislativă prin care fumatul să fie interezis complet în baruri şi în cluburi, iar preţul ţigărilor ar putea creşte din nou. 

Specialiştii Ministerului Sănătăţii spun că actuală lege nu corespunde standardelor europene. Potrivit reprezentanţilor Forumului Naţional de Prevenţie, zilnic, în România mor până la o sută de oameni din cauza tutunului. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG