Legăturile nebănuite între un creier uman şi un aeroport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimii zece ani, s-au făcut progrese spectaculoase în înţelegerea felului în care funcţionează creierul

Profesorul Ed Bullmore, şeful catedrei de psihiatrie de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, afirmă că între creierul unui om şi un aeroport de mare capacitate există mai multe asemănări decât am putea crede.

Creierele sunt foarte frumoase, deşi ştiu că nu toată lumea se gândeşte la ele în acest fel, afirmă universitarul, citat de BBC.

Şi, adaugă profesorul, cu cât le privesc mai mult şi îmi dau seama de firele care formează reţele complexe de conexiuni care leagă diferite celule şi regiuni cerebrale, cu atât mi se par mai frumoase. „În cercetările pe care le fac folosesc scanarea creierului pentru a alcătui harta diferitelor părţi ale acestuia şi a felului în care aceste părţi interacţionează între ele“.

De exemplu, prin cartografierea reţelei de fibre nervoase care transmite informaţia către creier putem depista nodurile de reţea cu cele mai multe conexiuni şi stabili punctele-cheie din interiorul creierului uman.

Putem compara acest lucru cu un imens aeroport precum Heathrow cu mai multe zboruri, circuite interne, zboruri internaţionale decât multe alte aeroporturi din lume. „Acesta este un punct central al reţelei de aeroporturi internaţionale în acelaşi sens în care punctele centrale din creier sunt mult mai conectate între ele decât sunt cu alte regiuni care îl alcătuiesc“.

Felul în care funcţionează reţeaua cerebrală,  precum şi depistarea punctelor centrale din creier au cunoscut o evoluţie spectaculoasă în ultimii 10 ani.

„Cei mai mulţi oameni au auzit de genom care înseamnă întreaga secvenţă a  ADN-ului unei persoane. Noi vorbim acum de diagrama întregii reţele de conexiuni cerebrale şi transpunerea într-o hartă după modelul genomului uman“.

Această ţintă ar fi putut părea o fantezie în urmă cu doar 10 ani, însă dacă am descoperit genomul, de ce nu am putea cartografia şi creierul uman?

„O foarte importantă implicaţie a descoperirii felului în care funcţionează un creier normal ne-ar puea ajuta să înţelegem disfuncţiile la persoanele care suferă de boli psihice. Atunci când am devenit doctor, în urmă cu circa trei decenii, era încă în discuţie dacă schizofrenia şi alte boli cerebrale grave sunt disfuncţii ale creierului sau altceva. Acum ştim sigur şi avem şi dovezi că schizofrenia este o disfuncţie la nivelul creierului“.

Abia în urmă cu cinci ani am început să înţelegem în ce fel funcţionează reţelele cerebrale şi ştim că la persoanele cu schizofrenie conexiunile între punctele centrale sunt mai slabe. „Mergând înapoi la analogia cu aeroportul, putem spune că persoanele care suferă de schizofrenie nu au aeroporturi de tip Heathrow sau JFK“, mai spune profesorul.  Deşi  numărul de bilete nu ar fi mai mic, zborurile s-ar desfăşura prin aerogări mai mici, decât prin cele importante şi mari.

Adolescenţa este un moment de mare risc pentru debutul bolilor mintale, mai spune profesorul. Suntem pe cale să înţelegem mai bine cum se formează hub-urile de reţea  prin întărirea conexiunilor din creierele adolescenţilor sănătoşi. „În viitor, sperăm să depistăm în ce fel schizofrenia se asociază cu modul în care se formează nodurile de reţea cerebrală în timpul adolescenţei“.

De asemenea, este interesant de văzut felul în care aceste diagrame de reţea obţinute prin scanarea creierului  pot fi legate de ce ne învaţă genetica despre schizofrenie. „Aducerea împreună a genomului uman şi a diagramelor creierului ar putea face mai bine înţelese mecanismele prin care genele dictează reţelei de neuroni  să apuce pe o cale oarecum diferită şi care duce la schizofrenie. Dacă vom putea face acest lucru atunci este posibil să găsim şi noi căi de tratament mai eficace pentru persoanele care au un episod psihotic în aşa fel încât boala să nu devină cronică“.

Atunci am putea spune că reţelele din creier nu sunt doar frumoase, dar sunt şi utile,  a conchis universitarul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile