Glioblastomul este considerat cel mai agresiv cancer la creier. Cum se pune diagnosticul şi care sunt opţiunile de tratament

Glioblastomul este considerat a fi cel mai agresiv tip de cancer la creier. Dr. François Alesch, neurochirurg la Wiener Privatklinik, profesor de neurochirurgie stereotaxică şi funcţională la Universitatea de Medicină din Viena, explică prin ce se diferenţiază glioblastomul de celelalte forme de cancer cerebral şi cum se tratează această afecţiune oncologică.

Numărul cancerelor la creier este în creştere nu doar în România. În plus, statisticile arată o incidenţă mai mare în rândul tinerilor. Din păcate, ca şi în cazul altor forme de cancer, nici tumorile maligne situate la nivelul creierului nu dau simptome în faze incipiente.

„Gliobastomul este o tumoră cerebrală malignă, dezvoltată din celulele gliale, care sunt celulele de suport ale creierului, având rolul de a proteja şi hrăni neuronii“, explică dr. François Alesch, neurochirurg la Wiener Privatklinik, profesor de neurochirurgie stereotaxică şi funcţională la Universitatea de Medicină din Viena.  

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - OMS -, există patru grade de gliom, unde gradul I este relativ benign, iar gradul IV este malign şi e cea mai agresivă formă, gliobastomul. „Cu cât este mai ridicat gradul, cu atât riscurile afecţiunii sunt mai mari; celulele bolnave cresc rapid, ducând la incapacitatea de a forma celule normale, devenind astfel nediferenţiate. Aceste celule pot avea diferite forme, prin urmare, tumora este denumită şi multiformă. Ele se pot dezvolta fie pe plan local, formând mase mari care influenţează funcţiile creierului, sau se infiltrează în zonele adiacente ale creierului şi produc tumori în alte regiuni cerebrale. Multe dintre aceste celule mor, însă necroza, ţesutul mort, este toxic pentru creier. Dar, spre deosebire de alte tumori, glioblastomul nu formează metastaze în afara creierului“.

Creşterea rapidă şi infiltrarea în structurilor normale ale creierului duc la considerarea glioblastomului ca fiind cea mai gravă formă de cancer cerebral. „Iar relaţia strânsă dintre celulele tumorale maligne şi structurile normale ale creierului duce la complicaţii chirurgicale, existând anumite limite ale intervenţiilor. Mai mult, înlăturarea completă este imposibilă“, argumentează universitarul.

Glioblastomul se poate dezvolta fie ca o tumoare de novo - primară, fie apare ca un gliom de grad scăzut  - secundar -, care este iniţial benign şi se malignizează în timpul evoluţiei. „Însă, cauzele exacte ale afecţiunii încă nu sunt cunoscute“.

Factori care sunt luaţi în discuţie la stabilirea terapiei

„Luarea deciziei faţă de care este cea mai bună terapie depinde foarte mult de dimensiunea tumorii, amplasament, starea infiltrativă şi prezenţa necrozei. În plus, trebuie luate în considerare vârsta şi starea generală a pacientului, precum şi simptomele tumorii“.

Utilă în planificarea strategiei terapeutice mai poate fi biopsia stereotaxică, însă simptomele tumorii depind foarte mult de localizarea acesteia, adaugă prof.dr. François Alesch. „Ele includ: slăbiciune, tulburări de vorbire, schimbări de personalitate sau, pur şi simplu, dureri de cap. Iar din cauza abundenţei ţesutului necrotic  - mort- , glioblastomul duce la apariţia de edeme cerebrale, umflare, care, la rândul său, comprimă şi afectează creierul adiacent sănătos“.

Operaţia chirurgicală de succes înseamnă reducerea dimensiunii masei tumorale, eliminând presiunea asupra regiunilor adiacente ale creierului şi reducând astfel simptomele. „După cum s-a menţionat mai sus, eliminarea completă este imposibilă“.

Principalul instrument de diagnosticare a gliobastomului este RMN-ul  - imagistica prin rezonanţă magnetică. „Nu numai că arată dimensiunea tumorii, ci oferă informaţii şi despre amplasamentul şi gradul de infiltrare a bolii“.

Chirurgia este doar o parte a unui protocol de tratament multimodal care ar trebui să fie standard. „Radioterapia şi chimioterapia sunt modalităţi de tratament care trebuie luate în considerare, însă şi tratarea edemului cerebral este, de asemenea, foarte importantă“.

„Tinerii sub vârsta de 40 ani au rate de supravieţuire mai bune este cunoscut şi dovedit ştiinţific. Cu toate acestea, nu există o explicaţie solidă pentru acest fapt. Un motiv ar putea fi toleranţa tratamentului de către organism, care nu acţionează la fel de agresiv, oferind rezultate mai bune“.