Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deteriorarea sau chiar pierderea totală a auzului devine una dintre cele mai mari temeri odată cu înaintarea în vârstă. Însă ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că există exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului, ce pot încetini deteriorarea auzului, în condiţiile în care, bineînţeles, este păstrată şi igiena urechilor.

Aceste exerciţii beneficiază şi categoriile mai tinere de persoane – în condiţiile în care sunt foarte expuşi la zgomote constante în ziua de azi, iar problemele cu auzul nu mai sunt specifice celor de vârsta a treia. Trebuie însă să ţineţi minte că activităţile acestea nu sunt tratamente pentru afecţiuni deja existente ale auzului, ori metode de prevenire sigure al acestora; vorbim doar de păstrarea sau chiar îmbunătăţirea calităţii auzului pe care o deţineţi în prezent.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului: Puzzle-urile şi integramele

Unul dintre cei mai importanţi factori care afectează auzul este condiţia creierului, care se ocupă de procesarea informaţie sonore. În ultimii ani, studiile au început să bănuiască că există legături între bolile mintale şi pierderea calităţii auzului.

Posibilitatea sugerată este aceea că auzul este afectat de atrofierea creierului, care strică conexiunile dintre celulele creierului. Soluţia? Practicarea activităţilor care angrenează creierul într-un mod mai intens. Asta nu înseamnă neapărat lecturarea unor tratate ştiinţifice, ci se poate rezuma la activităţi simple şi distractive, precum completarea integramelor sau a puzzle-urilor – chiar şi jocurile de cărţi cu prietenii funcţionează în acest scop. 

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului: Yoga

Yoga este practicată des datorită beneficiilor pe care le aduce atât organismului, cât şi psihicului. Anumite posturi de yoga pot ajuta chiar şi cu sănătatea auzului şi, implicit, calitatea lui; asta deoarece exerciţiile de yoga îmbunătăţesc circulaţia sângelui în zona organelor auzului, ceea ce se traduce printr-o mai bună funcţionare a nervilor şi o eliminare mai eficientă a toxinelor. Printre posturile benefice se numără copacul, lotusul, cobra şi triunghiul. 

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului:  exerciţiile fizice

Exerciţiile fizice contribuie şi ele la îmbunătăţirea circulaţiei, dar şi la sănătatea creierului, fiind astfel benefice şi pentru auz. Nu trebuie să ridici greutăţi care te pun în dificultate sau să alergi kilometri pe bandă; chiar şi muncile casei pot ajuta. Ai grijă doar să eviţi unul din obiceiurile populare în prezent: ascultarea muzicii la căşti în timpul exerciţiilor, deoarece pot deteriora ireversibil auzul.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului: meditaţia

Meditaţia poate fi un antrenament excelent pentru auz, în cazul în care este realizată în mod corect. Tehnicile de meditaţie ajută la descifrarea diverselor sunete din locaţii gălăgioase, determinând provenienţa exactă a fiecăruia. 

Meditaţia ce îmbunătăţeşte auzul trebuie executată, de preferat, într-un parc, deşi poate fi folosit orice loc public în care eşti înconjurat de multe sunete diferite. În acest caz, concentrarea se axează pe delimitarea cât mai clară a sunetelor. Cel mai bine este să izolezi mental o sursă de sunet, să te concentrezi pe ea şi apoi să o ignori, trecând la următoarea sursă.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană