Efectele nocive ale luminii albastre pot fi combătute. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expunerea la lumină albastră în timpul serii este nocivă

Efectele nocive ale luminii albastre emisă de ecrane sunt „uşor de inversat“ după o perioadă de „detoxificare“. Cel puţin aşa pretinde un studiu olandez.

Expunerea la dispozitive electronice în timpul serii poate tulbura somnul, parţial din cauza luminii albastre emise de ecranele cu LED-uri, precum cele ale tabletelor, telefoanelor mobile şi computerelor, potrivit American Academy of Pediatrics.

Unul dintre motivele pentru care acest lucru se întâmplă este faptul că lumina albastră poate suprima eliberarea melatoninei, hormonul ce reglează ciclul somnului.
Studiul recent, condus de cercetătorul Dirk Jan Stenvers de la Universitatea din Amsterdam, alături de Institutul naţional olandez pentru sănătate publică şi mediu, citat de agerpres.ro. a demonstrat că lumina albastră a afectat somnul în cazul a 25 de tineri care utilizau „frecvent“ ecranele. Stenvers a descoperit că, din fericire, efectele nocive pot fi reversibile.

Adolescenţii, cei mai afectaţi

„Adolescenţii dedică din ce în ce mai mult timp dispozitivelor cu ecrane, iar neplăcerile asociate somnului sunt frecvente la această grupă de vârstă“, a explicat Stenvers, în timpul prezentării susţinute la conferinţa Societăţii Europene de Endocrinologie, organizată în Lyon, Franţa.
„Demonstrăm aici faptul că aceste neplăceri asociate somnului pot fi uşor de inversat prin restricţionarea utilizării ecranelor sau a expunerii la lumină albastră în timpul serii“, a notat specialistul.
Stenvers a condus timp de cinci săptămâni un experiment la care au participat 55 de tineri din Olanda - 25 de utilizatori „frecvenţi“ ai ecranelor, respectiv cel puţin patru ore pe zi, şi 30 care foloseau mai rar dispozitive cu ecrane, circa o oră pe zi. În această perioadă, fiecare grup a renunţat pentru o săptămână la utilizarea ecranelor în timpul serii. Ulterior, subiecţii au purtat ochelari speciali, cu filtru de protecţie împotriva luminii albastre.
În medie, utilizatorii frecvenţi aveau nevoie de 30 de minute în plus pentru a adormi şi tot ei au raportat mai multe neplăceri în timpul nopţii. Însă, după şase nopţi de abstinenţă de la ecrane sau de utilizare a ochelarilor speciali, somnul lor a început să fie similar cu cel al persoanelor care utilizau mai rar dispozitivele cu ecrane. Aşadar, „detoxificarea“ de la lumina albastră s-a dovedit utilă.

 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate