Dulap în care poţi plânge dacă ai ratat examenele în sesiune. Ce i-a trecut prin cap unui student la arte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O universitate din Statele Unite a instalat în incintă un dulap în care studenţii care simt nevoia pot plânge în timpul sesiunilor de examene. Ideea aparţine unui student la arte şi a stârnit vii polemici printre colegi.

Perioada sesiunilor de examene nu este una uşoară: studiul întins pe ore în şir, nopţi nedormite, mese sărite...toate pot afecta starea sufletească a studenţilor. Pentru a contracara această situaţie, studenţii de la Universitatea Utah, SUA, pot beneficia de un spaţiu unde se pot elibera de stresul examenelor, scrie elpais.com. Acest spaţiu are dimensiunea unui dulap – Cry Closet - în care studenţii se pot închide şi plânge pe parcursul a 10 minute pentru a se descărca emoţional .

Creatorul acestei invenţii este un student la arte – Nemo Miller – iar creaţia sa a stârnii vii controverse printre colegi: în timp ce unii au apreciat iniţiativa, alţii au coniderat-o un spaţiu pentru oameni slabi şi care nu ar trebui să existe într-o universitate.

Cinci reguli de utilizare a invenţiei

Pentru a putea intra în acest dulap căptuşit cu pânză neagră şi plin cu păpuşi de pluş fiecare student trebuie să respecte cinci reguli simple, a decis creatorul: să bată la uşă înainte de a intra; să intre pe rând, câte unul; să nu stea mai mult de 10 minute, să stingă lumina şi cronometrul înainte de plecare şi – să utilizeze o adresă unde să-şi împărtăşească experienţa pe o reţea de socializare – pentru ca Miller să poată documenta utilitatea invenţiei sale.

„Ideea mi-a venit în urma stresului şi a anxietăţii pe care le-am îndurat în timpul examenelor de absolvire şi am vrut să creez un spaţiu de odihnă pentru câteva minute destinat studenţilor“, a spus Miller, care a dăugat că atunci când era mic obişnuia să se închidă în baie. „Acest dulap este o alternativă la aceasta“, s-a confesat Miller.

Fără îndoială, opera a scăpat din mâinile creatorului său, mai spune sursa citată. „Chestia asta e plină de umor. Nu se poate aştepta nimeni ca studenţii să plângă realmente atunci când intră în dulap“, a apreciat un tânăr. Printre detractorii invenţiei sunt cei care subliniază că vii la universitate să înveţi şi nu ca să te comporţi ca un copil. Aceştia se întreabă cum vor reacţiona unii când cu adevărat vor fi loviţi de viaţă. Pe de altă parte, mulţi studenţi admit că facultatea nu-i uşor de parcurs. „Am avut de susţinut şi câte 3 examene finale într-o zi. Nu-i nici pe departe uşor, deci da, uneori mai şi plângem“, a recunoscut un alt tânăr.

Stresul, o problemă a comunităţii academice

Stresul este unul din principalele probleme cu care se confruntă membrii acestei comunităţii universitare. Universitatea se poziţionează printre primele 110 instituţii de învăţământ superior din SUA. Potrivit directoarei Centrului de consiliere al universităţii, psihologul Lauren Weitzman, stresul este unul dintre cele trei motive principale pentru care studenţii se adresează centrului, după anxietate şi depresie. Însă pe perioada examenelor finale doar 5% din studenţii caută ajutor la centru, a mai spus Weitzman. Ea a salutat iniţiativa existenţei dulapului ca metodă de exprimare a emoţiilor. „Plânsul este ceva pozitiv şi este în regulă să existe spaţii pentru a putea face asta“, a explicat ea.

„Cred că societatea noastră îi stigmatizează pe cei care îşi arată emoţiile în public“, a conchis Miller în urma derulării acestui proiect.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat