Dr. Mihaela Bilic, în contextul autoizolării: „Apare riscul mâncatului emoţional, compulsiv sau nervos”

Într-o postare pe Facebook, cunoscutul medic nutriţionist Mihaela Bilic atrage atenţia asupra riscurilor şi presiunilor care apar în contextul autoizolării impuse de pandemia cu COVID-19. Care sunt sfaturile specialistei.

Redăm mai jos întreaga postare:

Situaţiile speciale impun măsuri speciale. Se pare că izolarea este soluţia prezentă pentru siguranţa şi sănătatea noastră. Spun “prezentă”, pentru că în mod normal izolarea face mai degrabă rău fiinţei noastre.

Am fost construiţi de Natură să fim nişte animale sociale, nu numai că nu putem trăi de unii singuri, dar nu ne putem stabili identitatea, nu ne putem desăvârşi decât prin relaţie cu ceilalţi. Ne oglindim în cei din jurul nostru pentru a afla cine suntem, pentru a ne clădi încrederea în noi şi stima de sine.

Un copil lăsat în junglă şi crescut de maimuţe, va crede despre el că este maimuţă, nu om?  Avem nevoie de ceilalţi, de prezenţa lor, de contactul cu ei. Autoizolarea şi evitarea semenilor este văzută în medicină drept o tulburare psihică, nu o normalitate. Ori iată că astăzi ni se cere să ne izolăm pentru binele nostru. Ce preţ va avea această izolare?

Cu siguranţă vom deveni cu toţii mai trişti, mai apatici, mai fragili, mai anxioşi, mai uşor de dezechilibrat şi de manipulat. Faptul că nu mai avem unde să plecăm dimineaţa, că nu ne mai dorim să arătăm bine pentru noi şi pentru cei din jur va duce la o nepăsare, o delăsare din punct de vedere fizic. Apoi apare riscul mâncatului emoţional, compulsiv sau nervos, nu pentru că n-ar fi foame, ci pentru că avem nevoie de o minimă stare de bine, de linişte şi siguranţă- stări pe care mâncarea le induce automat. Lipsa controlului alimentar erodează încrederea în noi, ne face să ne simţim lipsiţi de voinţă, pierduţi, nesatisfăcuţi.

Şi peste toate astea vine confruntarea cu propria persoană, rămâi singur- tu cu tine- nu mai ai cu ce să-ţi umpli timpul, cum să eviţi, unde să te ascunzi. Apar gândurile, întrebările existenţiale, dubiile legate de sensul vieţii, îndoieli, nerealizări, decizii greşite. Încep să fii nesigur de tine, de cei din jur, de profesie, de viaţă în general. În astfel de momente nu te mai poţi minţi în legătură cu propria existenţă, despre cat de bună şi frumoasă este relaţia cu partenerul de viaţă, cu copiii, părinţii şi prietenii. Acum ies la iveală, acolo unde este cazul, toate disfuncţionalităţile din viaţa noastră?

Intrăm în această autoizolare din motive de sănătate, dar nu ştim cum vom ieşi. Pentru ca un lucru este cert: nimic nu va mai fi ca înainte. Se vor reseta valori, se va reconfigura stilul de viaţă, priorităţile şi nevoile. Din această încercare vom ieşi mai puternici, mai liniştiţi, mai împăcaţi cu noi şi cu cei din jur. Însă cu siguranţă toate astea vor avea un “preţ, sper din suflet să îl putem duce? Rămâne de văzut dacă vom avea în final mai multe nunţi decât divorţuri, mai multe revelaţii/regăsiri spirituale/sufleteşti decât depresii, mai mulţi normoponderali decât obezi, dacă vom fi cu fruntea sus sau îngenuncheaţi. Lecţia răbdării şi a acceptării sunt grele şi nesuferite, dar nu avem de ales şi nici pe cine da vina? Nu ne rămâne decât să fim optimişti şi să sperăm c-o să treacă repede??

P. S. Eu m-am apucat de citit, de scris... şi de grădinărit?? Să vă fie primăvară în suflet, indiferent de vremea de afară.