Cum scăpăm de mucegai. Medic alergolog: „Sunt organisme asemănătoare plantelor, însă nocive pentru sănătate”

0
Publicat:

Mucegaiul de pe perete e un real pericol pentru sănătate: irită tractul respirator superior, provocând tuse şi probleme de respiraţie. De aceea, trebuie eliminat cu „apă și săpun sau soluții clorinate”, explică medicul dr. Ruxandra Goșa, medic specialist în alergologie-imunologie.

Mucegaiul poate produce alergii și boli de plămâni FOTO: Arhivă, Adevărul

Mucegaiurile sunt ciuperci microscopice saprofite sau parazite, sub formă de filamente, care se înmulțesc prin spori. Cei care locuiesc într-o locuinţă afectată de mucegai se pot expune la diverse afecţiuni medicale, cum ar fi: alergii, iritaţii, astm bronşic, boli de plămâni sau tulburări depresive. De obicei, mucegaiul se dezvolta în spațiile unde există umiditate foarte mare, în zone întunecoase și răcoroase. 

Medicii recomandă eliminarea lui cu „apă și săpun” sau soluții speciale.

„Sunt organisme asemănătoare plantelor, dar nu fac fotosinteză. Și atunci sunt doar nocive pentru sănătatea noastră. Trebuie să-l îndepărtăm. Cum se îndepărtează? Cu apă și săpun, lăsat foarte bine să se usuce, să fie bine ventilat. Mucegaiul iubește umiditatea. Sau putem apela la soluții clorinate, sunt detergenți speciali. Aerisim bine după ce îi utilizăm, astfel încât să nu irite suplimentar căile respiratorii”, a explicat dr. Ruxandra Goșa, specialist în alergologie și imunologie clinică, în emisiunea realizată de dr. Mihail Pautov.  

Dr. Ruxandra Goșa, medic specialist dermato-venerologie și alergologie-imunologie la clinica Sanador. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, promoția 2004. A finalizat pregătirea în Dermato-venerologie la Spitalul Clinic Colentina, centru de excelență la nivel național.

Cât de rău face mucegaiul de perete

 În cazul în care petreceți mult timp într-o astfel de încăpere puteți dezvolta alergii, iritaţii, rinită alergică, astm bronșic. Alte probleme ce pot apărea sunt migrene, tulburări depresive, oboseala cronică, dureri musculare sau articulare. 

Reacţiile alergice se manifestă sub forma rinitei alergice: strănut, secreţii nazale, ochi roşii şi iritaţii ale pielii. Severitatea simptomelor depinde de gradul de expunere la spori şi de sensibilitatea fiecărui organism în parte. Iritaţiile se manifestă la nivelul ochilor pielii, gâtului şi plămânilor (tuse).

Copiii, persoanele în vârstă, dar şi femeile însărcinate trebuie să se ferească de mucegaiul din interior pe cât de mult posibil.

În general, mucegaiurile acţionează prin trei mecanisme: infecţie, alergie şi toxicitate. Micotoxinele eliberate de mucegaiuri şi inhalate de oameni afectează ficatul, inhibă sinteza proteinelor şi cauzează hemoragii şi vărsături.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente