Cum poate fi stimulată fertilitatea prin reflexologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anumite puncte de pe talpă reduc stresul şi ajută la echilibrarea hormonală

Reducerea stresului şi îmbunătăţirea echilibrului hormonal au un impact semnificativ asupra fertilităţii. Acasă, se poate realiza un masaj reflexologic de trei ori pe săptămână, dacă timpul permite.

Dezechilibrele hormonale şi stresul vieţii cotidiene pot constitui piedici în calea celor care vor să devină părinţi. Specialista britanică în sănătate şi nutriţie dr. Marilyn Glenville, membră a Societăţii Regale de Medicină şi Nutriţie, recomandă în Cartea sănătăţii femeii câteva exerciţii de reflexologie care pot da o mână de ajutor în lupta împotriva infertilităţii.

Astfel, într-un lighean cu apă caldă se ţin picioarele, timp de 10 minute, după care se şterg uşor. Se pun în palmă 3 picături de ulei relaxant pentru masaj  - 15 picături de ulei de lavandă şa 6 linguriţe de ulei de migdale dulci – sau ungeţi palmele cu puţină cremă pe care o folosiţi în mod obişnuit.

Stând pe scaun, puneţi piciorul stâng pe genunchiul drept şi cu mâna dreaptă apăsaţi talpa, cu precădere în zona călcâiului, care în reflexologie corespund organelor de reproducere. Faceţi acest lucru de 2 sau 3 ori.

Apoi, apăsaţi partea inferioară a degetului mare de la piciorul stâng, folosind o prsiune fermă, dar să nu doară. Această zonă corespunde glandei hipofize, responsabilă de reglarea hormonilor de reproducere. Faceţi acest lucru timp de încă 2-3 minute.

Când aţi terminat de masaj piciorul stâng, repetaţi şi la piciorul drept.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani