Condimente-minune care te protejează de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinaţia dintre piper negru, turmeric şi ulei de măsline ajută la prevenirea cancerului

Cancerul reprezintă o preocupare majoră pentru oricine este interesat de sănătatea corpului, cu atât mai mult cu cât această afecţiune este principala cauză a mortalităţii în Statele Unite şi în lume.

Deşi în ultimii ani tratamentele împotriva cancerului au avansat simţitor, efectele secundare ale chimioterapiei şi ale radiaţiilor sunt încă greu de suportat.

Astfel, cea mai bună metodă de a ţine cancerul departe este chiar prevenţia acestei boli, iar primul pas în această direcţie este adoptarea unei alimentaţii sănătoase, bogată în fructe,  legume şi seminţe.

Piper negru, turmeric şi ulei de măsline - Mix-ul tradiţional indian care previne cancerul

În tradiţia indiană, combinaţia de piper negru, turmeric şi ulei de măsline, pe lângă aroma incredibilă pe care o dau diferitelor feluri de mâncare, are beneficii extraordinare în prevenirea cancerului şi în menţinerea sănătăţii.

Această combinaţie de condimente poate fi folosită la salate sau la diferite feluri de mâncare.

Descoperă pe clicksanatate.ro ce alte condimente te feresc de cancer

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente