Cei mai mari duşmani ai pielii noastre sunt zahărul şi inflamaţia, avertizează un cunoscut medic din România

0
Publicat:

Dietele extreme pot afecta organismul şi pot cauza o creştere şi mai mare în greutate. Cei mai mari duşmani ai pielii noastre sunt zahărul şi inflamaţia, avertizează preşedintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Iaşi, Adina Rusu.

Zahărul, periculos pentru organism FOTO: Arhiva

Restricţiile alimentare severe pot duce la deficienţe de nutrienţi, cum ar fi proteinele, unele vitamine, în special vitaminele A, D, E şi K, şi minerale precum calciul, fosforul sau natriul, susține specialistul, potrivit Agerpres.

„Malnutriţia şi dietele foarte restrictive sunt profund corelate. Malnutriţia poate duce la atrofia muşchilor din întregul corp, cauzând scăderea masei musculare. Dacă pierderea în greutate este extrem de rapidă, poate fi afectată şi musculatura viscerală, cum ar fi, de exemplu, muşchii inimii. Mai mult, dietele extreme pot cauza creşterea nivelul corticosteronului, un hormon care face creierul mai susceptibil la stres, crescând riscul de depresie şi predispoziţia la tulburări de alimentaţie”, explică preşedintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Iaşi.

Potrovit medicului, este recomandat să avem o alimentaţie echilibrată, cu eliminarea din meniu a alimentelor ultraprocesate şi a zaharurilor rafinate, cu evitarea alcoolului şi cu o bună hidratare.

„O dietă bogată în alimente procesate poate provoca diverse probleme digestive, de la balonare la flatulenţă sau diaree. În timp ce sarea conţinută în exces de aceste alimente ne face să reţinem apa şi să ne simţim permanent corpul umflat, ingredientele artificiale pot fi greu de procesat de organismului nostru, cauzând problemele digestive. Astfel, înlocuind alimentele ultraprocesate din meniul zilnic putem elimina excesul de apă din organism, lucru care se va reflecta şi în numărul de kilograme indicat de cântar. Mai mult, atunci când înlocuim alimentele procesate cu unele integrale, consumăm mai multe fibre. Fibrele ajută nu doar la menţinerea saţietăţii pentru o perioadă mai lungă de timp, ci ajută şi la eliminarea toxinelor şi la menţinerea unui tranzit intestinal normal, a transmis medicul.

Cei mai mari dușmani ai pielii

Cei mai mari duşmani ai pielii noastre sunt zahărul şi inflamaţia. Zaharurile rafinate determină organismul să producă mai multă insulină, avertizează dieteticianul.

„Aceste creşteri ale sintezei de insulină din organism determină creşterea producţiei de sebum la nivelul pielii şi, odată cu ea, la erupţii cutanate, în cazul celor predispuşi la acnee. Înlocuirea dulciurilor procesate cu gustări pe bază de fructe şi legume de sezon, bogate în antioxidanţi, ajută pielea noastră în lupta împotriva semnelor de îmbătrânire, cum sunt ridurile şi petele pigmentare. Nu trebuie să uităm faptul că o alimentaţie sănătoasă hrăneşte pielea din interior spre exterior”, susține medicul.

Pentru a avea o piele sănătoasă trebuie să consumăm „alimente de sezon bogate în vitamina C, vitamina E, zinc, seleniu şi acizi graşi esenţiali hrăneşte celulele pielii, oferă protecţie antioxidantă şi ajută pielea să se regenereze mai rapid în urma agresiunii factorilor de mediu externi”.

Mai multe pentru tine:
Oamenii din Aninoasa trăiesc de aproape 3 ani în containere: „Au zis maxim 3 luni”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”