Care legume sunt mai bune gătite decât în stare proaspătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin preparare termică, unele legume devin mai uşor de asimilat de organismul uman FOTO: Shutterstock

Prin preparare termică, anumite legume îşi sporesc calitatea nutriţională şi ne oferă o cantitate mai mare de substanţe benefice pentru sănătate, susţin specialiştii.

Prepararea termică este esenţială pentru alimentaţia modernă: înmoaie produsele din carne şi fibrele de celuloză din anumite legume şi fructe, astfel încât dinţii noştri mici, maxilarele lipsite de forţă şi sistemul digestiv să poată face faţă. Majoritatea adepţilor alimentaţiei „raw“ (cei care consumă doar alimente crude,  nepreparate termic) spun că prin fierbere, de exemplu, se pierd majoritatea substanţelor nutritive din fructe şi din legume şi, de aceea, ele ar trebui consumate doar în stare proaspătă.

Nutriţioniştii contrazic această teorie şi spun că unele legume devin mai benefice pentru sănătate atunci când sunt gătite. Iată câteva dintre legumele al căror conţinut nutriţional a fost studiat de specialişti şi care este modul cel mai bun de a le consuma:

Sparanghelul – gătit

Atunci când este fiert în baie de abur, substanţele anticancer din compoziţia sparanghelului devin mai uşor de absorbit de organismul nostru. Este vorba în principal despre glutation, un antioxidant puternic, şi despre inulină, care asigură echilibrul florei intestinale.

Sfecla roşie – crudă

Prin preparare termică, sfecla roşie îşi pierde până la 25% din acidul folic, principalul aliat pentru sănătate pe care îl conţine. Acidul folic este esenţial pentru buna funcţionare a creierului, dar şi pentru a asigura dezvoltarea corespunzătoare a fătului, dacă intră în dieta femeilor însărcinate.

Roşiile - gătite

Sosul de roşii aduce mai multe beneficii pentru sănătate decât legumele în formă proaspătă, arată studiile. Conţinutul de licopen, principalul antioxidant din compoziţia acestor legume, este sporit prin încălzire.

Broccoli – crud

Majoritatea îl consumăm fiert în baie de abur sau gătit la cuptor, dar ambele moduri de preparare sunt dăunătoare pentru substanţele nutritive din compoziţia legumei verzi. Cel mai bine este să mâncăm broccoli în stare proaspătă, în salate, în combinaţie cu ceapă, cu ulei de măsline şi cu seminţe de in, de exemplu. Substanţa cea mai sensibilă la prepararea termică din compoziţia broccoli-ului este mirozinaza, o enzimă care ajută la eliminarea factorilor cancerigeni de la nivelul ficatului.

Ciupercile – gătite

Prin preparare termică – indiferent că este vorba despre fierbere, sotare, frigere pe grătar sau la cuptor - ciupercile îşi cresc conţinutul de potasiu, un mineral esenţial pentru muşchi sănătoşi.

Ceapa – crudă

Prin fierbere sau coacere, ceapa pierde aproape tot conţinutul fitonutrientului alicină, care prezintă mai multe roluri benefice pentru sănătate şi care, în plus, conferă senzaţia de saţietate pe termen lung, ajutându-ne astfel să ne menţinem silueta.

Ardeii roşii - cruzi

Vitamina C, una dintre principalele substanţe nutritive din compoziţia ardeilor roşii, este extrem de sensibilă la temperaturi înalte. De aceea, este bine să-i mâncăm preponderent în stare proaspătă, în salate sau pe post de aperitiv.

Spanacul - gătit

Dacă mâncăm ciorbă de spanac sau mâncare gătită cu spanac, vom primi mai mult calciu, fier şi magneziu decât dacă am consuma spanacul proaspăt, în salate.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți