7 sfaturi de la doi medici ortopezi pentru cum să alegi perna potrivită corpului tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pernă prea moale sau prea tare, prea înaltă sau prea mare, îţi afectează coloana cervicală şi confortul mâinilor şi al umerilor, în timpul somnului. Pare complicat să găseşti perna potrivită ţie, dar dacă ţii cont de sfaturile de mai jos, căutările devin mai simple.

Întâi am vorbit despre saltea şi acum o alegi. Acum, doi medici cu specializare în ortopedie explică concret care sunt criteriile de alegere a unei perne de calitate, care să asigure un somn odihnitor. Recomandările lor arată aşa:

1. Ţine cont de poziţia în care dormi

„Dacă se doarme pe spate, atunci coloana cervicală ar trebui să respecte poziţia fiziologică. În Japonia, de exemplu, se doarme cu un sul (makura) pus nu sub cap, ci în dreptul gâtului. În plus, umplutura clasică a sulului, cu biluţe de lemn, permite aranjarea optimă a gâtului în poziţia fiziologică, dar şi o aerisire a zonei. Dacă se doarme pe o parte, atunci coloana vertebrală trebuie să fie aliniată, deci perna ar trebui să fie de grosime egală cu distanţa dintre exteriorul umărului şi axul gâtului”, explică medicul primar ortoped Marius Filip.

Cu alte cuvinte, perna cu forma fiziologică trebuie aleasă doar dacă obişnuieşti să dormi pe spate, însă dacă poziţia este mai degrabă pe-o parte, atunci perna ar trebui să îţi ţină capul pe aceeaşi linie cu restul corpului. Poziţia laterală este cea mai comună, mai mult de jumătate din oameni dorm pe stânga sau pe dreapta.

În cazul în care te-ai obişnuit să dormi pe burtă, medicul recomandă o pernă subţire sau chiar deloc, pentru a nu forţa muşchii gâtului în timpul somnului.

2. Raporteaz-o la corpul tău

 Adaptează dimensiunea pernei la forma corpului tău

perna pe pat

E o capcană să cumperi o pernă fiziologică cu curbură fixă, promovată ca pernă universală, nu doar pentru că puţină lume doarme pe spate în majoritatea nopţii, dar şi pentru că 20% din populaţie nu are curbură fiziologică din naştere, ci o coloană vertebrală în linie dreaptă, atrage atenţia medicul primar specializat în ortopedie Dia Ahmad.

Modul cum perna se raportează la corpul tău nu de se referă doar la linia coloanei, ci şi la înălţimea, greutatea şi forma corpului. Un om cu o greutate peste medie va avea nevoie de o pernă mai înaltă şi mai mare, în timp ce unul scund şi foarte slab ar funcţiona mai bine cu o pernă micuţă. Analizează distanţa coloana-umăr, iar dacă ai umerii laţi, alege o pernă mai înaltă. Estimativ, o pernă de 40-45 centimetri ar trebui sa fie potrivită pentru cineva de statură mică spre medie, iar una de 60-70 centimetri se recomandă unui om de statură medie spre mare.

3. Alege o pernă din spumă

Ahmad sfătuieşte să iei pernă din spumă, fie ea de memorie sau cu gel, căci e versatilă şi se modelează în funcţie de poziţia în care dormi şi forma corpului. Iar ca poziţia să fie corectă, testează cât de mult se scufundă capul în ea. Ideal, el intră în pernă doar undeva la 55-60% şi nu ajunge să se sprijine pe pat. Medicul aplică propriile sfaturi: perna lui este una cu spumă, din Mobexpert

4. Ia în calcul grosimea pernei

Grosimea ideală a pernei e undeva la aproximativ 6-8 centimetri dacă se doarme pe spate şi 12-16 centimetri pentru somn în poziţie laterală, estimează Marius Filip. Doctorul Dia Ahmad recomandă în special pernele de 15 centimetri, dar atrage atenţia că oamenii obezi au nevoie de una de 18 cm, pentru a se asigura că poziţia capului este aliniată cu coloana vertebrală, în timp ce dorm în lateral.

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG