Un celebru prezentator BBC avertizează: copiii sunt „mult prea distraţi“ şi riscă să-şi piardă imaginaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jeremy Vine, celebru prezentator BBC şi tată a doi copii, avertizează cu privire la programul încărcat al copiilor. Acesta este de părere că micuţii nu mai au timp să se plictisească, lucru care duce la pierderea atenţiei şi împiedicarea dezvoltării imaginaţiei.

Programele TV şi gadgeturile îi fac pe copii să nu-şi mai pună imaginaţia la treabă, pentru că nu se plictisesc niciodată, avertizează Jeremy Vine. Prezentatorul BBC este tată a doi copii şi spune că a observant cum aceştia au o atenţie mult mai scăzută şi că sunt obişnuiţi să se distreze constant, scrie The Telegraph.

Jeremy Vine a povestit cum un producător de televiziune a dezvoltat o nouă emisiune, dar a avut probleme cu găsirea copiilor care erau dispuşi să stea pe toată durata emisiunii, „după două sau trei minute, aceştia pierzându-şi atenţia“.

„Mare parte din timpul copilăriei mele nu era ocupat cu lucruri care să-mi distragă atenţia. Părinţii mei aveau un casetofon şi un emiţător, aşa că eu îmi făceam de joacă. În acest mod îmi rămânea foarte mult timp liber, în care îmi puneam imaginaţia la treabă. Poate acesta este şi motivul pentru care toţi obţineam performanţe“, a spus Vine (foto).

„Plictiseala este bună, pune la treabă imaginaţia. Dacă suprasolicitaţi copiii, le programaţi prea multe activităţi sau îi lăsaţi tot timpul în faţa ecranelor, îi ţineţi pe loc“, a avertizat acesta.

Vine, al cărui frate, Tim, este un actor de comedie, a povestit cum în copilărie inventau o mulţime de lucruri împreună. „Fratele meu şi cu mine, de exemplu, am construit un avion de hârtie şi am încercat să zburăm cu el. Din păcate nu s-a ridicat niciodată de la sol“, şi-a amintit prezentatorul.

„Acum văd programele copiilor încărcate de teme. Am întâlnit un părinte zilele trecute, copilul lui avea o rachetă de tenis şi un violoncel. În aceeaşi zi avea şi lecţie de tenis şi de muzică. Asta e prea mult, plictiseala este bună, plictiseala dezvoltă imaginaţia“, a mai spus Vine.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model