«Fiica mea are o problemă de alimentaţie. Cum o ajut?»

Adolescenţii sunt foarte preocupaţi de aspectul lor şi ajung uneori să se perceapă greşit. Ca părinte, eşti primul pe care copilul tău poate conta pentru a trece peste această dramă.

La vârsta la care sunt foarte sensibili, competiţia şi aşa-zisele modele de frumuseţe impuse de mass-media îi pot face pe tineri să se simtă nesiguri pe ei, nemulţumiţi şi confuzi.

Toate acestea pot duce, mai ales la fete, la probleme de alimentaţie, domeniu asupra căruia adolescenta simte că poate deţine un oarecare control. Şi pentru că în general ea neagă că ar avea o problemă, părintele descoperă ce se întâmplă atunci când situaţia este deja agravată.  

Au o imagine deformată asupra corpului

Adolescenta care suferă de anorexie începe să-şi impună restricţii alimentare, de obicei în urma unui şoc emoţional. Pierderea în greutate este vizibilă şi devine pentru ea o obsesie. Tânăra afectată de bulimie are o greutate aproape normală.

Dintr-o pornire compulsivă, de necontrolat, ea consumă cantităţi excesive de alimente, de cele mai multe ori în secret, după care face tot posibilul pentru a împiedica depunerea lor: fie îşi provoacă voma sau ia laxative, fie face sport până la epuizare.

Tinerele care se confruntă cu o astfel de problemă au o imagine deformată asupra propriului corp şi se consideră grase. Potrivit specialiştilor, ele suferă de lipsă de încredere în propriile forţe, de stimă scăzută de sine şi de perfecţionism. Starea lor psihică este extrem de schimbătoare, oscilând între extreme: de la hiperactivitate şi implicare la tristeţe şi izolare.

Ce poţi face ca părinte

-Caută sursa suferinţei. Discută cu ea, întreab-o ce se întâmplă. Dacă se învăluie în tăcere, apelează la un terţ: o rudă sau un prieten de familie.
-Spune-i de ce este important să mănânce. Explică-i că fiecare trebuie să mănânce în funcţie de vârstă şi că un adolescent este încă în perioada de creştere şi are nevoie de resurse. Atrage-i atenţia că mâncăm nu pentru a acumula kilograme, ci pentru a primi substanţele nutritive cu care organismul funcţionează.
-Alege cuvinte potrivite. Evită aprecieri de genul „Uită-te la
tine, eşti numai piele şi os", pentru că fata ta tot grasă se vede şi va evita să-ţi mai vorbească.
-Nu o culpabiliza. Nu din rău­tate refuză să mănânce, problema sa este reală, iar faptul că te minte şi că se preface ţine de încercarea ei de a te proteja. De asemenea, evită întrebări retorice precum: „Oare cu ce-am greşit ca să merităm aşa ceva?", pentru că astfel se va simţi vinovată.
-Nu reduce totul la boală. Ai încredere în fiica ta şi încearcă să nu te concentrezi numai asupra bolii atunci când stai de vorbă cu ea, ci să discutaţi şi alte lucruri.
-Acordă atenţie pregătirii mesei. Asigură-te că porţiile au dimensiuni mici spre medii, că mâncarea arată bine şi că este sănătoasă. Evită să luaţi masa în localuri de tip fast-food. Planifică o activitate după masă.
-Nu te sfii să ceri ajutor. Discută cu un psihoterapeut sau cu un nutriţionist. În acest fel vei putea să te descarci şi vei avea mai multă încredere în tine pentru a-ţi ajuta fiica.

Care sunt semnalele de alarmă

Semnele acestor tulburări sunt destul de greu de remarcat, mai ales că tinerele par normale, cel puţin în primele luni de la instalarea problemei, pe care o neagă cu determinare. În general, durează între şase şi 24 de luni până când părinţii observă ceva.

Ar trebui să te alarmeze faptul că fata a slăbit mult într-o perioadă scurtă de timp, că mănâncă puţin, că este prima care se ridică de la masă sau că găseşte scuze pentru a nu mânca. Dacă este bulimică, se duce la toaletă imediat după masă şi dă drumul la apă, pentru a masca faptul că îşi provoacă voma.

De asemenea, ascunde alimente prin sertare, pentru a le consuma ulterior. Se cântăreşte de mai multe ori pe zi şi face mult sport. Un alt semn poate fi acela că nu mai are menstruaţie, consecinţă a alimentaţiei dezechilibrate, că îi cade părul şi că devine tot mai palidă.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog
psihoterapeut

Mai ales în mediul cultural românesc, presiunea mediului poate fi foarte mare asupra unei tinere sau adolescente care încă nu are o stimă de sine cristalizată şi o poate uşor transforma într-o victimă. Psihoterapia şi suportul familiei sunt esenţiale în rezolvarea unor probleme de alimentaţie, pentru că, împreună, ele pot oferi un mediu obiectiv, non-judicativ, în care persoana să îşi poată întări stima de sine şi să se raporteze în mod sănătos la cei din jurul ei, nu printr-o imagine fizică distorsionată, ci prin ceea ce este ca fiinţă, conştientizându-şi calităţile şi potenţialul.

Atât persoana implicată, cât şi familia sa trebuie să înveţe reguli de respectare a celuilalt. Uneori, comentariile familiei sau ale cercului de prieteni sunt foarte nocive şi duc la accentuarea simptomelor. De aceea, rezolvarea problemelor unei persoane cu tulburări de alimentaţie implică şi cercul de prieteni apropiaţi şi familia.

Statistică

85% dintre persoanele cu tulburări de comportament alimentar sunt de sex feminin.