Femeile implicate în relaţii serioase, imune la farmecele altor bărbaţi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu efectuat pe 226 de femei implicate în relaţii aflate în diverse stadii a scos la iveală motivul pentru care reprezentantele sexului frumos ar fi mult mai fidele decât se dovedesc bărbaţii.

Cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam, în Olanda, au observat în timpul experimentului la care au cooptat 226 de femei tinere, că cele care erau aveau o relaţie de durată, serioasă, tindeau să ignore fără să realizeze aspectul fizic atractiv al altor bărbaţi.

Astfel, femeile care aveau o relaţie stabilă sau un soţ s-au dovedit mult mai critice faţă de străinii atractivi evaluaţi în cadrul studiului, după ce le-au fost arătate mai multe fotografii. Mai exact, femeile implicate în relaţii serioase şi-au amintit detaliile mai puţin atrăgătoare atunci când au fost rugate să-i descrie pe bărbaţii studiaţi în imagini, spre deosebire de cele care erau singure sau la începutul unei legături.   

Concluzia oamenilor de ştiinţă a fost că femeile au ochi în primul rând pentru partenerii lor stabili şi că devin „imune“, fără să realizeze, la farmecele altor pretendenţi, ca şi cum a avea o predispoziţie biologică spre un astfel de comportament.     

„Aceste informaţii dovedesc existenţa unui proces părtinitor de selecţie a informaţiilor, care dezavantajează un potenţial nou partener, comportament care ar putea acţiona ca un fel de funcţie de protecţie a cuplului“, a explicat analistul comportamental Mariko L.Visserman, cel care a condus studiul.
 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro