Ela Crăciun îţi spune lista analizelor pe care trebuie să le faci pe toată durata sarcinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ela Crăciun continuă Jurnalul de Sarcină de pe blogul ei cu încă un subiect interesant şi foarte util pentru femeile gravide din România. Vedeta TV a apelat la specialist pentru a întocmi lista completă de analize pe care o femeie însărcinată este indicat să le facă pe toată durata sarcinii, analize grupate pe trimestre.

„Sunt deja la a treia sarcină şi pot spune că am ajuns să cunosc aproape orice detaliu important ce trebuie reţinut în această perioadă a vieţii. Obişnuiesc să mă informez corect de la specialişti şi vreau acum să vin în ajutorul altor femei care ar avea nevoie de aceste informaţii necesare, direct de la un medic cu experienţă, Dr. Doina Mihăilescu. Am întocmit lista tuturor controalelor şi analizelor ce trebuie făcute pe perioada sarcinii, împărţite pe trei trimestre”, spune Ela Crăciun, postând pe blogul ei, www.elacraciun.ro, urmatoarele informaţii.  

Primul trimestru de sarcină (săptămânile 11-14):

În mod normal, în primul trimestru de sarcină nu trebuie să sari peste următoarele analize

– Hemoleucograma completă, biochimie şi teste de coagulare;

– Grupa sanguină şi Rh-ul. Dacă ai unRh negativ şi tatăl copilului un Rh pozitiv, e necesară dozarea de anticorpi antiD la intervalele recomandate de medic);

– Testul HIV;

– Testare VDRL (sifilis)

– Teste pentru depistarea hepatitei B si C;

– Teste de sânge pentru hormoni;

– Examen citologic Babes-Papanicolau, examen de secreţie vaginală;

– Ecografie de trimestrul I, efectuată între 11-14 săptămâni de sarcină; asociata cu dublu test (dozarea serica a unor hormoni de sarcina) . În urma acestor analize se pot depista anumite anomalii cromozomiale cum ar fi sindromul Down, Edwards.

Analizele de sânge nu ar trebui ignorate în primul trimestru, pentru că aşa pot fi depistate posibile infecţii, cu risc de avort spontan.

Controlul, în primul trimestru se face lunar, în cazul în care nu apar şi alte complicaţii şi atunci e nevoie să mergi mai des la medicul specialist.

Analizele din al doilea trimestru de sarcină (15-28 săptămâni)

În cel de al doilea trimestru se vor face analize de sânge pentru a se determina riscul ca bebeluşul să aibă malformaţii sau probleme genetice.

Dacă ai peste 35 de ani sau dacă în familie au mai existat astfel de malformaţii, e recomandat să discuţi cu medicul pentru a face aceste analize mai devreme de al doilea trimestru.

Tot în al doilea trimestru, trebuie verificată glicemia prin testul de toleranţă la glucoză, pentru a se diagnostica un eventual diabet gestaţional.

Analizele din al treilea trimestru de sarcină (săptămânile 29 – 40)

Se apropie momentul cel mare iar acum analizele trebuie să fie din ce în ce mai dese, o dată la două săptămâni, iar în ultima lună chiar o dată pe săptămână.

În ultimul trimestru îţi vor fi monitorizate tensiunea arterială, greutatea şi poziţia, înălţimea uterului şi ritmul bătăilor cordului fetal.

Se pot repeta o parte dintre analizele de sânge şi urină.

În săptămânile 30-32 îţi este recomandată efectuarea ecografieri de trimestrul III, pentru o evaluare a dezvoltării fătului.

Nu trebuie să sari peste niciun control recomandat de medicul ginecolog. Deşi ar putea părea doar controale de rutină, acestea pot prevedea multe situaţii nefericite şi doar aşa te poţi asigura că îl vei aduce pe lume sănătos pe cel mic.

Ela Crăciun este prezentatoarea emisiunii „Numai de bine”, de la Antena 3, şi deţine blogul www.elacraciun.ro, unul din cele mai de succes din România.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Percheziții după explozia din Rahova. Descinderi la sediul Distrigaz și la firme implicate în verificarea rețelei de gaze
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Supraviețuitorii Holocaustului primesc compensații de un miliard de euro de la statul german pentru servicii de îngrijire la domiciliu
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?