Cum ne poate ajuta evaluarea conjugală anuală să avem o căsnicie fericită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Soluţia unui mariaj fericit ar putea să fie mai simplă decât ne închipuim, conform unei echipe de psihologi şi cercetători specializaţi în relaţia de cuplu. Aceştia au ajuns la concluzia că aşa cum controlul medical obligatoriu se face la şase luni sau la un an, cuplurile ar trebui să realizeze o evaluare maritală periodică pentru a identifica din timp problemele.

James Cordova, profesor de psihologie şi directorul Centrului de Cercetare pentru Cupluri şi Familie din cadrul Clark Universităţii Clark din Massachusetts, SUA, a explicat pentru publicaţia Wall Street Journal că în urma unei cercetări desfăşurate pe 216 cupluri s-a ajuns la concluzia că oamenii căsătoriţi realizează prea târziu că au probleme şi nu mai pot face mare lucru pentru a remedia situaţia, aceasta fiind o cauză importantă a numărului tot mai mare de divorţuri.

În cadrul studiului, mai multe cupluri au fost rugate să facă o evaluare a relaţiei şi să menţioneze punctele forte şi punctele slabe sau problematice, apoi au fost trimise la terapeut ca să le ajute să găsească soluţii pentru nemulţumirile exprimate, în timp ce restul perechilor nu au avut parte de un astfel de proces. 

După un an, apoi după doi ani, cuplurile au fost reevaluate de psihologi şi rezultatele au arătat în mod clar că satisfacţia crescuse considerabil în cazul perechilor care identificaseră problemele şi încercaseră să găsească soluţii, comparativ cu cei care nu acţionaseră în acest sens.

Cordova este de părere că partenerii pot face această revizie anuală a relaţiei şi singuri, fără a cere ajutor specializat, însă ar trebui să apeleze la un terapeut dacă simt că nu pot rezolva singuri situaţiile de criză şi că problemele se agravează.
 

Găseşte-ţi jumătatea pe PrimaLove!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare