Cel mai mare târg pentru copii şi viitoare mămici se deschide mâine. Ce noutăţi sunt în acest an la Baby Boom Show

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baby Boom Show, cel mai mare târg copii cu vârste între 0 şi 5 ani, îşi deschide porţile în perioada 6-9 noiembrie, la Romaero Băneasa. Cărucioarele electrice şi saltelele ergonomice pentru bebeluşi sunt doar câteva dintre noutăţile prezentate la aceeastă ediţie a târgului.

La târgul Baby Boom Show, părinţii şi viitorii părinţi găsesc cea mai mare varietate de produse şi reduceri importante la acestea, precum şi la serviciile de naştere sau de stocare de celule stem. De asemenea, aceştia pot lua parte la seminarii despre perioada gravidităţii sau despre creşterea copiilor, iar cei mici se pot bucura de activităţi recreative şi educative, dar şi concursuri într-o zonă special amenajată pentru ei, Fun Land.

Cărucioare electrice

Una dintre noutăţile de la acest târg o reprezintă cărucioarele electrice 3 în 1 Foppapedretti, care ajută părinţii să se bucure de plimbările în natură eliminând efortul depus la împingerea căruciorului. Sistemul electric este prevăzut cu o baterie şi două motoare, caruciorul având o autonomie de minimum 4 ore la putere maximă, iar roţile din cauciuc umflate cu aer asigură un confort sporit bebeluşului pe orice tip de drum.

Cel mai bine vândută saltea pentru cei mici

La Baby Boom Show va fi lansată oficial în România salteluţa Cocoonababy, care se bucură de multă apreciere în alte ţări. Atuul acestei saltele este că bebeluşul poate dormi în poziţia cu care era obişnuit în burtica mamei. Ea este destinată bebeluşilor de la 0 şa 6 luni şi permite tranziţia uşoară a acestora din mediul intrauterin în cel exterior. Atunci când stă culcat pe această salteluţă, bebeluşul se poate mişca la fel ca în burtica mămicii.

Carmen Brumă, invitat special

Pe data de 8 noiembrie, la ora 12.00, Carmen Brumă va vorbi în cadrul târgului despre controlul greutăţii în timpul sarcinii, dar şi despre cum să ai un copil sănătos.

Ediţia Baby Boom Show  din această toamnă vine cu două tombole: Tombola Gravidei şi Tombola Bebeluşului, cu premii de mii de euro. Cel mai mare premiu de la Tombola Gravidei este un kit de celule stem în valoare de 1.000 de euro, oferit de Biogenis, iar la Tombola Bebeluşului, câştigătorul marelui premiu va pleca acasă cu un pătuţ convertibil, de la Romina Furniture.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani